Business Internaţional

Bulgaria cumpără 20% din terminalul plutitor GNL grec în efortul de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti

Bulgaria cumpără 20% din terminalul plutitor GNL grec...

Autor: Catalina Apostoiu

01.02.2021, 00:06 493

Compania bulgară de stat din sectorul gazelor Bulgar­transgaz a finalizat o tranzacţie de preluare a unei participaţii de 20% în cadrul companiei Gastrade din Grecia, care dez­voltă un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate în apropierea oraşului Alexandroupolis, relatează Kathimerini.

Tranzacţia se înscrie în strategia Bulgariei de diversificare şi diminuare a dependenţei sale de gazele ruseşti. Aceasta a fost aprobată de autorităţile antitrust din Bulgaria.

Participarea companiei bulgare de stat Bulgartransgaz în cadrul Gastrade reprezintă o dovadă solidă a profilului regional al proiectului, reprezentând un element catalizator pentru in­tegrarea pieţelor de gaze din sud-estul Europei, se arată într-un comunicat al companiei greceşti Gastrade, potrivit Seenews.

Terminalul GNL din Alexandroupolis urmează să includă o uni­tate GNL plutitoare de stocare şi regazificare. Acesta va avea o capacitate de stocare GNL de 170.000 de metri cubi şi o ca­pa­citate anuală estimată la aproximativ 5,5 miliarde de metri cubi, urmând să alimenteze Europa de sud-est via conducta IGB.

Unitatea plutitoare va fi conectată la sistemul naţional de gaze naturale al Greciei printr-o conductă de 28 de km prin care GNL-ul regazificat va fi transportat către pieţele Greciei, Bulgariei şi mai departe în regiune.

Compania greacă de utilităţi DEPA şi GasLog deţin de asemenea participaţii de 20% în cadrul terminalului GNL, care este aşteptat să devină operaţional în anul 2023.

Nevoia de securitate energetică şi jocurile geopolitice ale marilor producători de energie au adus în atenţia Europei de Est un nou instrument: terminalele de gaze natural lichefiate (GNL).

În iunie 2017, Polonia primea primul transport de GNL din SUA, la terminalul de la Marea Baltică Lech Kaczynski inaugurat cu doar un an mai devreme.

Acestea au fost de asemnea primele exporturi de gaze americane în Europa Centrală şi de Est, primul pas al unei strategii prin care producătorii americani au devenit concurenţi direcţi ai Gazprom, compania care deţine monopolul exporturilor de gaze ruseşti.

Terminale de GNL au mai fost construite şi de către Croaţia, Lituania, Turcia. În prezent nu există niciun terminal de GNL la Marea Neagră. Intenţii de a construi astfel de facilităţi au avut în trecut România şi Ucraina.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO