Business Internaţional

British Petroleum mai pune pe masa inca 1,35 miliarde de dolari pentru Rusia

01.09.2003, 00:00 22



British Petroleum a cazut de acord sa achizitioneze un sfert din compania petroliera rusa Slavneft, pentru 1,35 miliarde dolari, manevra care il confirma drept al doilea producator petrolier din lume, listat la bursa, si suprematia in fata rivalului Royal Dutch Shell.



Includerea unora dintre activele Slavneft in fuziunea BP cu TNK a fost dezvaluita vineri, cu ocazia semnarii tranzactiei de 6,15 miliarde dolari, cea mai mare investitie straina in istoria Rusiei.



In februarie, BP a anuntat ca va cumpara 50% din TNK, dar timp de cateva luni s-a negciat pretul la care BP urma sa cumpere pachetul de actiuni Slavneft detinut de TNK. Slavneft controleaza productia unor campuri petroliere aflate in vecinatatea celor detinute de TNK-BP, iar cealalta jumatate din Slavneft este detinuta de gigantul Iukos-Sibneft.



Pentru fuziunea cu TNK, BP are de platit catre Alfa Group si Access-Renova, companii ce controleaza jumatate din BP-TNK, 2,6 miliarde dolari in bani cash pentru fuziune, si plati anuale de 1,25 miliarde dolari in actiuni BP. Parteneriatul intre cele doua companii va genera 1,2 milioane barili zilnic, majoritatea productiei provenind din campurile din vestul Siberiei. Tranzactia mai angajeaza rezerve de 3,2 miliarde barili, dupa estimarile inaintate SEC, dar BP spune ca rezervele ar putea ajunge la 5,2 miliarde barili. Acordul de a include participatia la Slavneft in fuziunea TNK-BP va suplimenta productia zilnica cu circa 290.000 barili si rezervele cu 1,6 miliarde barili.



Autoritatile de reglementare anti-monopol din Rusia au aprobat fuziunea saptamana trecuta, si mai sunt asteptate aprobari din partea autoritatilor anti-trust din Ucraina si Uniunea Europeana. Tranzactia care implica pachetul de actiuni Slavneft este considerat distinct de fuziunea initiala si trebuie ratificata de autoritatile din Uniunea Europeana, Rusia si Belarus.



Jon Rigby, analist in cadrul Commerzbank, este de parere ca pretul tranzactiei a confirmat, in linii mari, asteptarile pietei. "BP a indicat destul de clar ca, atunci cand vine vorba de reinnoirea activelor si de exploatarea unor noi oportunitati, prefera sa le caute in Rusia", spune Rigby.



BP a mai anuntat vineri ca suma convenita initial pentru plata cash in fuziunea TNK-BP, de 2,6 miliarde dolari, a crescut cu 200 milioane dolari dupa ce s-a hotarat excluderea "pentru moment" a campurilor situate pe Insula Sahalin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO