Business Internaţional

British American Tobacco: restructurarea a dat roade

02.03.2005, 00:00 33

British American Tobacco, al doilea mare producator de tigari din lume, si-a ridicat nivelul economiilor planificate dupa ce compania a facut restructurari de personal, informeaza Bloomberg.


Producatorul marcii Lucky Strikes intentioneaza sa faca economii de pana la 320 de milioane de lire sterline (464 de milioane de euro) pe an pana in 2007, in crestere fata de nivelul previzionat initial de 200 de milioane de lire sterline (290 de milioane de euro), a declarat Michael Prideaux, purtatorul de cuvant al companiei.


Profitul pe ultimul trimestru al anului trecut a fost de peste doua ori mai mare decat cel realizat in aceeasi perioada a anului 2003, dupa ce compania a cumparat cel mai mare producator de tigarete din Italia.


"Programul de reducere a costurilor este incurajator", spune David Phillips, de la Britain Asset Management, fond care administreaza active de aproape trei miliarde de euro. "Din fericire, exista semnale favorabile pentru trasarea unor obiective si mai ambitioase", a adaugat el.


British American Tobaco a achizitionat in 2003 Ente Tabacchi Italiani, cea mai mare companie de tutun din Italia, platind 2,3 miliarde de euro. In momentul de fata BAT intentioneaza sa inchida doua dintre cele cinci unitati de productie ale companiei italiene.


Profitul pe trimestrul patru a fost de 207 milioane de lire sterline (300 milioane euro), fata de 89 de milioane de lire (129 de milioane de euro) in perioada similara a anului anterior.


Estimarile analistilor cifrau profitul in jurul a 178 milioane lire sterline. Vanzarile companiei s-au amplificat cu 11%, pana la 3,24 miliarde de lire (4,7 miliarde de euro).


"Prioritatea noastra ramane cresterea castigului pe actiune, in medie cu un procentaj apropiat de 10%, si sa distribuim cel putin jumatate din profiturile noastre prin dividende", a precizat Jan du Plessis, presedintele BAT.


Profitul inainte de deducerea dobanzilor, taxelor si amortizarii (EBITDA) a avansat pana la 686 de milioane de lire sterline (996 de milioane de euro), de la 670 milioane de lire sterline (970 de milioane de euro), a anuntat Prideaux.


Cererea de tigari pe piata vest-europeana a fost puternic afectata de majorarea accizelor in mai multe tari, printre care si Germania, si de restrictiile asupra fumatului in locuri publice care au fost impuse in Irlanda. Si Marea Britanie ar putea aplica o intedictie a fumatului in restaurante si baruri, incepand cu 2008.


BAT a inregistrat in 2004 un profit total de 1,1 miliarde lire sterline (1,6 miliarde euro), in crestere de la 631 milioane lire (916 milioane euro) in 2003.


Compania a acordat dividende cu 8,1% mai mari pe semestrul doi, de 29,2 pence pe actiune.


Dividendele anuale au fost de 41,9 pence pe actiune, cu 8% mai mari fata de anul trecut. marius.anton@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO