LIVE: ZFLive: Ce ajutoare de stat sunt disponibile pentru companii în 2022?
Business Internaţional

Bilanţul uraganului Laura: Cel puţin 14 morţi în Louisiana şi Texas

Numărul morţilor după ce uraganul Laura a trecut prin Louisiana şi Texas a crescut la cel puţin 14 decese, transmite ANSA, citând autorităţile locale şi de sănătate.

Guvernatorul din Louisiana, John Bel Edwards, a confirmat că cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa în statul său, inclusiv cinci din cauza monoxidului de carbon produs de generatoarele folosite în interiorul clădirilor, în urma lipsei de electricitate.

Alţi 4 oameni au murit din cauza căderii copacilor, în timp ce un bărbat s-a înecat când barca sa s-a scufundat, în urma furtunii.

Aproape 500.000 de case au rămas fără curent electric tot vineri.

Şi în Texas, 3 dintre cele 4 victime au murit în urma intoxicaţiilor cu monoxid de carbon.

Înainte de a ajunge în Statele Unite, uraganul Laura a provocat 31 de morţi în Haiti şi 4 în Republica Dominicană.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.