Business Internaţional

Belgia a stabilit termenul limită pentru austeritatea Europei: mijlocul anului

Belgia a stabilit termenul limită pentru austeritatea Europei: mijlocul anului

Premierul belgian Elio di Rupo: „Nu putem continua aşa. Nu se vor întâmpla miracole“. Foto: AFP

Autor: Ioana Nita

29.01.2013, 00:03 1769

Premierul Belgiei Elio di Rupo a avertizat că dacă economia zonei euro nu dă semne de revenire până la mijlocul anului, va trebui regândit tratamentul cu austeritate la care au apelat multe guverne europene pentru a contracara efectele crizei financiare, scrie The Wall Street Journal.

"Dacă la summitul din luna iunie nu vor fi semne de revenire a economiei, înseamnă că politica adoptată până acum la nivel european nu dă roade. Nu putem continua aşa. Nu se vor întâmpla miracole", a spus Di Rupo într-un interviu acordat publicaţiei americane.

Discuţiile legate de eficienţa auste­rităţii au apărut primăvara trecută, când François Hollande a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa printr-o cam­panie împotriva reducerilor de cheltuieli şi a majorărilor de taxe. El a promis atunci că va scoate Franţa şi întreaga Europă de pe calea austerităţii şi le va îndrepta spre creştere economică.

Cu toate acestea, Franţa a stabilit ţinte de deficit greu de atins, iar ţări precum Spania, Grecia, Portugalia şi Irlanda sunt în continuare presate să continue pe calea austerităţii.

În prezent, Comisia Europeană nu se mai axează atât de mult pe ţintele nominale de deficit şi acceptă ajustarea ţintelor fiscale, aşa cum este cazul Spaniei.

Însă, având în vedere că economia zonei euro a scăzut în al treilea trimestru din 2012 pentru a doua oară consecutiv - definiţia recesiunii pe care o dau majo­ritatea economiştilor - şi că estimările analiştilor indică stagnarea economiei anul acesta, premierul belgian susţine că este nevoie de o dezbatere mai largă în privinţa problemei austerităţii.

El a menţionat că există ţări care au învăţat din defectele politicilor aplicate şi au schimbat abordarea. În acest sens, premierul a dat exemplul Japoniei. Noul guvern nipon a convenit cu banca centrală a ţării ca aceasta să continue politica de relaxare cantitativă pe perioadă ne­determinată, măsură fără precedent în istoria ţării.

"Nu judec. Nu spun dacă este bine sau rău, ci spun doar că în momente im­portante trebuie să ai curajul să iei în considerare şi alte opţiuni", a precizat Di Rupo.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO