Business Internaţional

Bear Stearns s-a aflat de doua ori la limita falimentului inainte de a fi cumparata de JPMorgan

06.06.2008, 20:27 20

Fusese o zi grea, insa cand se indrepta catre casa vineri, 14 martie, Alan Schwartz, CEO-ul Bear Stearns, se gandea ca va avea la dispozitie o luna pentru a gasi un cumparator pentru firma sa aflata in impas, scrie The Wall Street Journal.
Un imprumut constituit rapid, garantat de guvernul american timp de 28 de zile, ii permisese firmei de brokeraj sa-si deschida usile in acea dimineata.
Actiunile sale continuasera sa scada vertiginos, clientii sai continuau sa se retraga si partenerii sa dispara. Devenise evident pentru secretarul Trezoreriei, Henry Paulson, ca Bear Stearns nu putea supravietui weekend-ului. Venise momentul unei conversatii stanjenitoare.
Schwartz se deplasa de la New York catre Greenwich, statul Connecticut, in momentul in care a fost sunat de Paulson si de catre presedintele Fed din New York, Timothy Geithner.
"Trebuie sa inchei un acord pana duminica noapte", i-a spus Paulson. Schwartz a incremenit. Acum, cand piata era socata de problemele pe care le avea firma sa si cand pretul actiunilor acesteia scazuse dramatic, trebuia sa gaseasca cea mai buna oferta pentru a evita falimentul.
Confuzia din jurul finantarii evidentiaza viteza cu care cazuse Bear Stearns si nevoia urgenta pe care o resimteau oficialii guvernului de a micsora impactul asupra sistemului financiar.
Autoritatile considerau ca o cerere de protectie impotriva falimentului ar fi generat temeri la nivel global, existand riscul ca si alte institutii financiare sa fie afectate si ca indicele Dow Jones Industrial Average sa scada dramatic.
Apelul primit de Schwartz a pus capat unei saptamani haotice si a marcat inceputul altor zece zile de confuzie. Interviurile realizate cu mai multi directori si alte persoane direct implicate releva faptul ca Bear Stearns s-a aflat in pragul colapsului nu o data, ci de doua ori.
In weekend-ul respectiv, firma a fost de acord sa fie achizitionata de JPMorgan pentru doar 2 dolari pe actiune dupa ce Paulson i-a indemnat personal pe oficialii acesteia sa renunte la oferte mai mari. Insa o singura conditie inclusa in acordul de 74 de pagini a declansat o serie de evenimente care aproape au dus la esecul planului pus la cale si finantat de Fed.
La un moment dat, JPMorgan a amenintat cu retragerea finantarii promise, iar directorii Bear Stearns au luat la randul lor in considerare initierea unei actiuni in instanta impotriva firmei. In cele din urma, Bear Stearns a cazut de acord cu un pret de aproximativ 10 dolari pe actiune.
Pana in momentul in care s-a aflat in fata investitorilor pe 14 martie, Schwartz avusese parte de peste 24 de ore tensionate la birou. Pe 14 martie, acesta a declarat ca finantarea Fed, directionata prin JPMorgan, va permite firmei sa "desfasoare activitatile in mod normal". Bear Stearns isi amanase anuntul privitor la castigurile pe primul trimestru de pe 17 pe 20 martie, a adaugat Schwartz, declarandu-se "multumit" de estimarile analistilor, unii dintre acestia plasand profitul Bear Stearns la peste 1 dolar pe actiune. Pe termen mai lung, a adaugat Schwartz, banca Lazard fusese angajata pentru a obtine un posibil acord pentru Bear Stearns.
De fapt, echipe ale JPMorgan si JC Flowers, firma de investitii care fusese temporar interesata de achizitionarea unei participatii in cadrul companiei in vara anului trecut, se aflau in birourile din New York ale firmei, analizandu-i cifrele.
Era clar ca nici actiunea Fed, nici asigurarile lui Schwartz nu aveau efectul sperat. Actiunile erau vazute in piata drept un semn de slabiciune mai degraba decat de speranta.
Oficialii Bear Stearns aflasera ca unii dintre marii clienti ai firmei, incluzand Citadel Investment Group, un puternic fond de hedging chinez, facusera pariuri considerabile pe scaderea actiunilor Bear Stearns. Liderii firmei se temeau ca si alti clienti ar putea face pariuri similare, impingand actiunile firmei si mai jos. Actiunile Bear Stearns continuau sa scada. Pana la sfarsitul zilei respective, aproape 190 de milioane de actiuni ale firmei fusesera tranzactionate, de 17 ori media zilnica, iar pretul scazuse cu 47%, pana la 30 de dolari pe actiune.
Vineri noapte, Schwartz l-a sunat pe directorul financiar al firmei, Samuel Molinaro Jr. pentru a-l informa in legatura cu convorbirea avuta cu Paulson.
"Glumesti, am crezut ca avem la dispozitie 28 de zile", a fost reactia lui Molinaro.
La ora 8 in dimineata zilei urmatoare, cei doi au avut o intrunire cu directorii JPMorgan.
In timp ce JPMorgan si Flowers realizau procesul de due diligence, directorii Bear Stearns s-au intalnit periodic in timpul zilei.
Dupa-amiaza, Flowers a venit cu o propunere tentanta, aratandu-se dispusa sa achizitioneze 90% din companie in schimbul sumei de 3 miliarde de dolari cash, insa cu conditia constituirii unui consortiu de creditori care sa ofere Bear Stearns finantare de 20 miliarde de dolari pentru ca aceasta sa-si poata continua operatiunile.
Cateva ore mai tarziu, JPMorgan a anuntat ca ar putea fi dispusa sa plateasca intre 8 si 12 dolari pe actiune. In acest fel, valoarea companiei ar fi fost plasata la 945 de milioane de dolari - 1,4 miliarde de dolari.
In cadrul JPMorgan, peste 200 din top managerii bancii purtau in permanenta discutii, primind alimente si dormind pe apucate pe canapele.
Existau dubii cu privire la incheierea tranzactiei intr-un timp atat de scurt, insa in dimineata zilei de duminica, JPMorgan a trimis Bear Stearns schita unui plan de fuziune, locul in care trebuia specificat pretul pe actiune nefiind completat.
Putin peste ora 8, Schwartz i-a strans pe cei 50 de angajati ai Bear Stearns aflati in cladire pentru a-i ajuta pe ofertanti sa-i analizeze dosarele. "Avem un acord", a spus Schwartz grupului de angajati, "dar nu va va fi pe plac".
Apoi, in jurul orei 10, JPMorgan si-a retras brusc oferta.
Banca incepuse sa se teama dupa ce senior managerii sai se intorsesera in Park Avenue dupa analizarea situatiei Bear Stearns. Nici un acord cu Flowers nu parea a avea sanse sa fie incheiat.
La scurt timp dupa aceea, totusi, JPMorgan a revenit, avansand un pret de 4 dolari pe actiune. Conform planului, Fed urma sa preia responsabilitatea asupra unor titluri greu de tranzactionat, in valoare de 30 de miliarde de dolari.
Bear Stearns a luat in considerare pentru scurt timp varianta falimentului, insa aceasta era prea riscanta.
In weekend, Paulson l-a sunat pe CEO-ul JPMorgan, James Dimon, spunandu-i ca pretul oferit era prea mare. JPMorgan a transmis noul pret directorilor Bear Stearns, 2 dolari.
Directorii au fost socati. Schwartz, insa, nu dorea sa opuna rezistenta in fata deciziilor luate de oficialii Fed si ai Trezoreriei. In plus, trebuia sa se gandeasca la angajatii firmei. "Doi dolari e mai bine decat nimic", a declarat acesta. In urmatoarele ore, CEO-ul JPMorgan urma sa aiba un motiv mai serios de ingrijorare. In graba incheierii tranzactiei, se trecuse cu vederea un aspect ce putea permite investitorilor sa ceara un pret mai mare: JPMorgan se angajase sa finanteze tranzactiile Bear Stearns timp de un an. Era inceputul unei noi saptamani lungi.
Pe 21 martie, JPMorgan a transmis avocatului Bear Stearns ca daca firma de brokeraj nu face anumite concesii, banca nu vede cum i-ar putea oferi finantare. Din nou, Bear Stearns era in pericol.
Avand in vedere tensiunile dintre cele doua parti, Geithner si Paulson se temeau ca Bear Stearns devine din nou o amenintare la adresa sistemului financiar. Inainte ca pietele sa se deschida in dimineata urmatoare, JPMorgan a lansat o oferta finala: in jur de 10 dolari pe actiune.
In plus, banca isi asuma responsabilitatea asupra primelor pierderi potentiale de 1 miliard de dolari, reducand expunerea guvernului la 29 miliarde de dolari.
Tranzactia a fost aprobata, pietele s-au deschis fara probleme, iar majoritatea investitorilor nu au stiut nimic de problemele din timpul saptamanii. Totusi, pentru Bear Stearns, guvernul federal si JPMorgan, deznodamantul nu a fost unul satisfacator.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO