Business Internaţional

BCE urca dobanda la 4,25% ca sa tina cresterea preturilor in frau

BCE urca dobanda la 4,25% ca sa tina cresterea preturilor in frau

Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene

04.07.2008, 22:26 17

Inainte de anuntarea deciziei institutiei, cea mai mare partea analistilor anticipau majorarea de 0,25% a dobanzii, insusi presedintele BCE, Jean-Claude Trichet, transmitand anterior o serie de semnale in acest sens, scrie BBC News. Ultima majorare, de la 3,75 la 4%, a fost in iunie 2007, cand inflatia era de 1,8%.
Cel mai rau scenariu pentru BCE este acela in care temerile consumatorilor in ceea ce priveste inflatia ar ramane la un nivel ridicat, generand o spirala salarii-preturi care va necesita, mai tarziu, masuri mult mai drastice decat majorarea in acest moment a dobanzii de referinta.
Costul platit pentru ca o astfel de situatie sa nu devina realitate ar putea fi insa incetinirea ritmului de crestere economica. "Strategii bancii centrale sunt hotarati sa previna o apreciere semnificativa a asteptarilor privind inflatia. Si asta in conditiile in care se considera ca a preveni este mai eficient decat a trata", a declarat Martin van Vliet, economist la ING Bank in Amsterdam.
Trichet a luat prin surprindere majoritatea economistilor, in momentul in care luna trecuta a anuntat ca institutia pe care o conduce ia in calcul posibilitatea inaspririi conditiilor de creditare. In conditiile in care costurile pentru energie si alimente au atins niveluri record, strategii BCE sunt din ce in ce mai preocupati de domolirea presiunilor inflationiste, temandu-se ca aprecierea asteptarilor privind inflatia ar putea determina consumatorii sa militeze pentru majorari salariale semnificative.
Cu toate acestea, au existat suficiente obiectii impotriva unei majorari a dobanzii, cel mai vehement critic al unei asemenea masuri dovedindu-se presedintele francez Nicolas Sarkozi. Criticii au argumentat ca elementele care stau la baza majorarii inflatiei - cresterea preturilor pentru energie si alimente la nivel global - vor ramane neafectate de o eventuala inasprire a conditiilor de creditare.
Este foarte putin probabil insa ca presiunile politice sa influenteze deciziile lui Trichet, care a declarat recent ca institutia pe care o conduce trebuie sa adopte masuri drastice pentru a evita riscul "unei explozii a inflatiei". Rapoartele publicate saptamana aceasta indica o rata a inflatiei anualizate de 4%, dublu fata de tinta oficiala a bancii centrale.
Investitorii pariaza pe o majorare cu 0,5% a dobanzii de referinta din zona euro pana la sfarsitul acestui an, o noua actiune similara urmand sa aiba loc in martie anul viitor. Unii analisti spun insa ca strategii BCE vor incheia procesul de majorare a dobanzii pana la sfarsitul acestui an, iar din 2009 vor recurge la o relaxare a conditiilor de creditare.
In conditiile in care investitorii se asteptau la o majorare a dobanzii de referinta, pretul petrolului a urcat in sedinta de tranzactionare de ieri la un record de peste
146 dolari pe baril pe bursa de marfuri din New York.
Si asta in situatia in care, la inceputul acestei saptamani, presedintele OPEC Chakib Khelil avertiza ca o eventuala majorare a dobanzii de referinta din zona euro ar avea capacitatea de a impulsiona cresterea pretului titeiului.
De asemenea, majorarea dobanzii de referinta ar putea duce la un nou val de apreciere a monedei europene in fata dolarului, in conditiile in care activele exprimate in euro devin mult mai atractive pentru investitori.

De teama inflatiei
Banca Centrala Europeana a majorat, in sedinta de ieri, dobanda de referinta cu 0,25%, pana la 4,25%, in incercarea de a controla presiunile inflationiste.
Riscul major la care se supune institutia europeana in incercarea de a stavili inflatia este acela de a se confrunta cu o incetinire semnificativa a ritmului de crestere economica.
Inflatia din zona euro a ajuns la 4% in iunie, dublu fata de tinta oficiala a bancii centrale.
Investitorii pariaza pe o majorare cu 0,5% a dobanzii de referinta din zona euro pana la sfarsitul acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO