Business Internaţional

Barilul de petrol este mai ieftin ca unul de Coca-Cola

10.10.2006, 15:29 18

Directorii companiilor petroliere sunt de obicei foarte rezervati in declaratii. Nu este cazul lui Paolo Scaroni, director executiv in cadrul Eni, care a povestit despre noile provocari ale industriei in care activeaza, scrie The International Herald Tribune.
"Cotatia actuala a petrolului nu este foarte ridicata, pretul unui baril de titei fiind chiar inferior celui al unei cantitati similare de Coca-Cola", a declarat Scaroni.
Scaroni a adaugat ca "nivelul de 60 dolari pe baril nu este foarte ridicat. Daca ar fi un pret prea mare, consumatorii americani, mai ales, ar reactiona intr-un mod diferit". Dupa parerea directorului de la Eni, "in ziua de azi, un baril e petrol valoreaza cat jumatate de baril de Coca-Cola. Deci lucrurile trebuie privite in perspectiva".
Dupa cum mai spune Scaroni, piata din occident nu se prabuseste chiar si atunci cand pretul petrolului inregistreaza fluctuatii, barilul de petrol osciland in cotatii de la 30 dolari (23,6 euro) la 70 dolari (55 euro), economiile acelor tari fiind intr-o continua dezvoltare, iar nivelul inflatiei fiind scazut.
Intrebat daca economia americana are un consum prea mare de energie, Scaroni si-a exprimat parerea ca americanii nu folosesc energia la fel de eficient cum o fac europenii.
In privinta posibilelor sanctiuni care ar putea fi impuse Iranului de catre statele occidentale pentru refuzul statului musulman de a pune capat activitatilor nucleare, in contextul in care Eni este implicata intr-o serie de proiecte petroliere in acea tara, Scaroni a explicat ca grupurile cu activitate in acest domeniu sunt nevoite adesea sa desfasoare activitati in regiuni cu un anumit grad de risc.
"Sunt adesea de parere ca, din nefericire, nu se gaseste petrol in Elvetia. Cata vreme titeiul se gaseste in Rusia, Iran si Kazahstan, trebuie sa fim acolo", spune reprezentantul Eni, companie ce produce 30.000 de barili de petrol in Iran.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO