Business Internaţional

Banii europenilor, o prada buna pentru americani

22.05.2001, 00:00 18



Firmele americane de administrare a activelor considera Europa si alte piete externe drept un teren fertil pentru accentuarea cresterii, dupa ce au contribuit la crearea unei industrii de 6.700 miliarde de dolari in Statele Unite, relateaza Mediafax.

Cu toate acestea, intrarea lor pe piata se va dovedi problematica, conform managerilor care au participat la o reuniune anuala desfasurata la Washington, sub patronajul grupului comercial al industriei fondurilor mutuale - Investment Company Institute.

In Europa, investorii tind sa prefere investitii mai conservatoare, precum cele in titlurile emise de guverne, si au un apetit mai scazut pentru actiuni cu grad ridicat de risc, a declarat Lowell Bryan, director in cadrul societatii McKinsey & Co.

Distributia reprezinta o alta problema pentru firmele americane. Majoritatea produselor de investitii sunt distribuite, in Europa, de catre banci, astfel incat vanzarea directa catre investitorii europeni este dificila, a apreciat Lowell Bryan.

Firmele americane au traversat pentru prima data Atlanticul in urma cu mai multi ani, insa unele inregistreaza de-abia acum o extindere a activelor, a precizat Brian Mattes, purtatorul de cuvant al The Vanguard Group. Vanguard administreaza active in valoare de doua miliarde de dolari in Marea Britanie, Olanda si Belgia, a spus Mattes, insa cea mai mare parte doar de anul trecut.

Pe de alta parte, europenii isi diversifica investitiile, iar aversiunea lor fata de asumarea de riscuri este in scadere. Aproximativ 48% din investitiile europenilor sunt in actiuni, comparativ cu 28% in anul 1991, a declarat Diana Mackay, partener in cadrul European Fund Information Services.

"Exista semnalele unei cresteri explozive la orizont", a declarat Mackay. Dupa ani de expansiune rapida, firmele americane de management al activelor nu mai pot creste prea mult in Statele Unite.

"SUA sunt cam de marimea Filipinelor cand vine vorba de potentialul de crestere", a declarat Mackay. Hong Kong-ul, Japonia si Chile apar si ele ca piete potentiale pentru managerii globali de active, insa se afla cu multi ani in urma Europei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO