Business Internaţional

Bancile franceze sunt ajutate de stat cu 10,5 mld. euro

21.10.2008, 15:50 20

Guvernul francez va deschide o linie de credit in valoare de 10,5 mld. euro pentru sase dintre cele mai mari banci ale statului, in incercarea de a ajuta la recapitalizarea acestora, scrie Bloomberg.

BNP Paribas, Societe Generale si Credit Agricole vor fi bancile ce vor beneficia de cele mai mari injectii de capital din partea guvernului de la Paris.
Aceasta interventie este prima ce apeleaza la fondul in valoare de 360 de miliarde de euro pe care statul l-a pus la dispozitia institutiilor financiare cu probleme luna trecuta.
"Este o abordare echilibrata", afirma Gilles Moec, economist la Bank of America din Londra. "Guvernul doreste sa evite cu orice pret o contractie pe pietele de credit din Franta. Bancile au obtinut acum mai mult decat suficient capital pentru a le proteja de riscurile ce le-au paralizat vara trecuta."
Guvernul va obtine in schimbul ajutorului sau o serie de titluri de valoare emise de cele mai mari sase banci franceze, fara a primi insa drept de vot in cadrul Consiliului de Administratie, conform declaratiilor ministrului de finante Christine Lagarde.
Guvernul va achizitiona de la BNP Paribas, cea mai importanta banca din Franta, titluri in valoare de 2,55 mld. dolari.
Banca a declarat ca ajutorul de la stat va fi utilizat pentru intarirea pozitiei sale pe piata si pentru majorarea bazei de capital. Credit Agricole va emite instrumente financiare achizitionate de stat in valoare de 3 mld. euro.
De la Societe Generale guvernul va prelua titluri de valoare contra sumei de 1,7 mld. euro. In ceea ce priveste creditorii detinuti de clienti, Caisse d'Espargne si Banque Populaire, acestea vor vinde autoritatilor de la Paris titluri in valoare de 1,1 mld. euro, respectiv 950 mil. euro.
Ultima din seria de sase banci ce vor primi injectii de capital din partea guvernului, Credit Mutuel, va emite instrumente financiare in valoare de 1,2 mld. euro, ce vor ajunge in mainile statului.
Valoarea fondurilor alocate fiecarei institutii va fi conforma cu marimea bancilor. "Scopul acestei actiuni va fi acela de a asigura retelelor bancare capitalul necesar pentru ca acestea sa continue sa finanteze economia in timp ce nivelurile de solvabilitate sunt mentinute foarte sus", spune Lagarde.
Bancile "trebuie sa isi asume angajamentul ca in viitorul apropiat sa creasca volumul de credite si sa garanteze asigurarea finantarii adaptata la nevoile gospodariilor, companiilor si autoritatilor locale".
Guverne din toata lumea, de la Washington la Londra, si de aici la Berlin, au incercat sa majoreze rezervele de capital ale bancilor lor si sa deschida portile pietelor de credit, din moment ce acestea s-au inchis in momentul in care, pe 15 septembrie, Lehman Brothers a facut publica intrarea sa in faliment.
"Statul nu ofera acesti bani drept cadou bancilor", spune Lagarde. "Pretul acestor titluri de valoare se va baza pe referintele disponibile pe piata. Ele vor genera venituri substantiale pentru stat."
Guvernul francez a anuntat saptamana trecuta ca va infiinta doua entitati, una ce va imprumuta pana la 320 mld. euro bancilor si o alta ce va cheltui pana la 40 mld. euro pentru a prelua actiuni in cadrul bancilor, daca acest lucru va fi necesar. Masurile, destinate sa restaureze nivelul de lichiditate de pe pietele financiare, fac parte dintr-un plan convenit de cele 15 state din zona euro.
Aceste masuri survin dupa ce ritmul de crestere a volumului de credite destinate sectorului privat a incetinit pana la 10,2% in august, conform datelor oferite de Banca centrala a Frantei. Un alt studiu al bancii releva faptul ca mai mult de jumatate dintre aceste banci vor insapri conditiile de creditare in ultimul trimestru al acestui an.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO