Business Internaţional

Băncile europene sunt ameninţate de reguli mai stricte de transparenţă

Băncile europene sunt ameninţate de reguli mai stricte de transparenţă

Michel Barnier, comisarul european responsabil cu piaţa internă şi serviciile, sprijină iniţiativa PE. Foto: AFP

Autor: Ioana Nita

21.02.2013, 00:03 484

Băncile europene riscă să fie obligate să facă publice impozitele şi taxele plătite, precum şi profiturile obţinute în fiecare stat în parte, scrie Financial Times.

Problema transparenţei mai mari a băncilor a fost dezbătută la cele mai recente discuţii ale parlamentarilor europeni referitoare la reglementarea sistemului bancar. Parlamentul European (PE) face presiuni pentru regle­mentări mai stricte privind transparenţa bancară şi solicită reducerea bonusurilor primite de bancheri în legea prin care se vor implementa reglementările acordului interna­ţional Basel III.

Cerinţele de transparenţă bancară sunt susţinute pe deplin de Comisia Europeană, însă statele membre ale UE se opun iniţiativei. Spre exemplu, banca britanică Barclays ar trebui să publice profiturile obţinute şi taxele plătite în fiecare ţară unde îşi desfăşoară activitatea - din Marea Britanie până în Zimbabwe. Băncile se tem că noile reglementări - care le vor schimba complet practicile de contabilitate şi le vor face vulnerabile presiunilor publice privind plata impozitelor - ar putea fi aprobate în cadrul legii.

Parlamentarii europeni nu au ajuns însă la un acord privind reglementările Basel III pentru că nu s-au înţeles asupra bonusurilor, cerinţelor de capital pentru marii creditori şi asupra puterilor încredinţate Autorităţii Bancare Europene, notează Bloomberg.

O nouă şedinţă va avea loc săptămâna viitoare.

Membrii PE susţin că cerinţele de transparenţă bancară sunt conforme cu solicitarea făcută de Franţa, Germania şi Marea Britanie la întâlnirea G20 de la Moscova - combaterea evaziunii fiscale realizată de companiile multinaţionale.

Michel Barnier, comisarul european responsabil cu piaţa internă şi serviciile, sprijină iniţiativa PE.

"Sprijin Parlamentul European în privinţa implementării cerinţelor de transparenţă pentru bănci în fiecare ţară unde acestea plătesc impozite, obţin profituri sau primesc ajutor de la stat", a spus Barnier.

Însă ţările membre UE consideră că transparentizarea nu poate funcţiona şi că astfel de cerinţe ar trebui să vizeze directive separate de contabilitate, precum cele care se aplică în sectorul energetic şi al mineritului.

Propunerea PE vine după ce un raport al OCDE a arătat că marile companii îşi transferă profiturile în ţări considerate paradisuri fiscale pentru a plăti impozite cât mai mici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO