Business Internaţional

Băncile americane vor accepta şi bani din afaceri legale cu marijuana

Băncile americane vor accepta şi bani din afaceri...

Autor: Anca Dumitrescu

16.02.2014, 13:42 206

Decizia celor două instituţii elimină unul dintre cele mai mare obstacole din cale dezvoltării afacerilor cu marijuana, legale în unele state americane dar interzise de legislaţia federală, relatează Financial Times.

Băncile s-au ferit până acum să facă afaceri cu furnizorii şi retailerii legali de marijuana, de teamă că ar putea fi puse sub acuzare.

Incapacitatea de a constitui depozite bancare sau de a accepta plăţi cu carduri de credit, a determinat multe "cannabusinesses" să opereze doar în numerar, provocând îngrijorare în privinţa siguranţei.

Recomandările publicate vineri stipulează că băncile pot oferi servicii afacerilor legale cu marijuana fără să încalce legislaţia federală referitoare la spălarea de bani şi finanţarea terorismului, a declarat un oficial al departamentului de combatere a criminalităţii financiare al Trezoreriei.

Wells Fargo, cea mai mare bancă din SUA în funcţie de capitalizarea de piaţă, a anunţat că analizează noile recomandări, precizând că în prezent instituţia nu oferă servicii afacerilor cu marijuana, în conformitate cu legislaţia federală.

"Recomandările nu oferă protecţie faţă de inculpare, dar completează o decizie de anul trecut a Departamentului de Justiţie, potrivit căreia afacerile cu marijuana care respectă legile statale unde drogul este legal nu vor fi puse sub acuzare", a expplicat oficialul Trezoreriei.

Marijuana a fost legalizată în scop medical în 20 de state federale şi în Districtul Columbia, iar statele Colorado şi Washington au mers chiar mai departe, permiţând cultivarea şi comercializarea drogului în scop recreativ.

ArcView Group, un investitor în marijuana, anticipează că piaţa legală va atinge în acest an 2,6 miliarde de dolari.

Cultivatorii, retailerii şi guvernatorii din Colorado şi Washington au exercitat presiuni asupra guvernului federal să permită accesul la serviciile bancare, subliniind riscurile implicate de afacerile în numerar.

În Colorado, unde vânzările legale în scop recreativ ale drogului au început în ianuarie, comercianţii au angajat gărzi înarmate, cultivatorii vin cu banii în genţi pentru a plăti taxele, iar unele firme utilizează carduri preplătite pentru achitarea facturilor.

Asociaţia Bancherilor Americani consideră că decizia de vineri este insuficientă, întrucât, potrivit legilslaţiei federale actuale, posesia sau distribuirea marijuanei este ilegală, iar băncile care oferă servicii unor astfel de activităţi riscă să fie inculpate sau sancţionate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO