Caută doar în titlu
LIVE: EDIŢIE SPECIALĂ ZF GREEN ECONOMY. Cum poate economia circulară să devină din vis, realitate?
Business Internaţional

Bancherul maratonist care trebuie să salveze una dintre cele mai civilizate ţări din lume: Finlanda

Guvernatorului băncii centrale a Finlandei, Erkki Liikanen, îi plac provocările, iar în cei 64 de ani, acesta a avut parte de unele dintre cele mai dificile, scrie The Telegraph.

Mai întâi, ca ministru de finanţe în anii de dinaintea prăbuşirii Uniunii Sovietice, una din principalele pieţe de export ale Finlandei, şi mai apoi în actuala poziţie, când a văzut cum economia ţării trece de la statutul de lider la unul de codaş în doar un deceniu.

Finlanda are probleme. Ţara va depăşi cu greu o recesiune de trei ani în acest an, în timp ce rata şomajului va creşte probabil în 2015, potrivit estimărilor OCDE.

Cu o populaţie în curs de îmbătrânire, cu cheltuielile statului apropiindu-se de 60% din PIB şi venituri fiscale scăzute, ceva trebuie schimbat, şi rapid.

Pasiunea guvernatorului pentru maratoane ar putea fi de folos pentru că, după cum a realizat Liikanen, cursa către revitalizarea economiei va fi una lungă. „Am alergat 4 ore şi 35 de minute în decembrie“, spune Liikanen, o durată impresionantă, mai ales pentru un sexagenar.

Finlanda, cunoscută pentru propovăduirea prudenţei fiscale, se va îmbarca într-un program de austeritate de 10 miliarde de euro pe o perioadă de cinci ani. Premierul Juha Sipila, ministrul eurosceptic al afacerilor externe Timo Soini şi ministrul de finanţe Alexander Stubb s-au angajat să creeze mai multe locuri de muncă, să repună economia în mişcare şi să evite un „deceniu pierdut“ din lipsă de reforme.

Liikanen are o perspectivă mai puţin sumbră. Acesta spune că multe din problemele Finlandei vin în urma a „patru şocuri“ care s-au resimţit simultan: declinul Nokia şi al industriei media a ţării, ieşirea la pensie a unei generaţii de baby boomers, nivelul ridicat al costurilor legate de forţa de muncă şi impactul crizei ruseşti.

Nokia s-a extins, inclusiv cu o fabrică în România, mizând pe popularitatea modelelor de telefoane mobile low-cost. Strategia a eşuat. Fabrica din România s-a închis.

În condiţiile în care viitorul zonei euro este unul nesigur, depăşirea erei Nokia necesită determinare, forţă, rezistenţă şi stoicism, trăsături reunite în conceptul finlandez „sisu“. „Sisu înseamnă să nu cedezi, să nu renunţi, să mergi mai departe. Sunt maratonist, nu ai nevoie de mult talent, dar ai nevoie de caracter ca să ajungi la finish“, afirmă Liikanen.

Guvernatorul nu este convins că revenirea la moneda locală finlandeză, marca, ar fi un pas benefic. În schimb, guvernul trebuie să se concentreze asupra consolidării finanţelor publice, asupra reformelor structurale.

Deşi Liikanen este loial mărcii Nokia, acesta este în acelaşi timp încrezător în viitor, punându-şi speranţele în start-up-urile din domeniul tehnologic.

Guvernatorul băncii centrale finlandeze este optimist şi în legătură cu viitorul zonei euro. „Am avut o perioadă dificilă. Totuşi, eu am motive să fiu optimist. Am realizat o uniune bancară, cel mai important pas din anii ’90. O uniune a pieţelor de capital este de asemenea foarte importantă“. Cât priveşte uniunea fiscală, Liikanen arată că apetitul pentru o astfel de realizare este mult mai scăzut.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.