Business Internaţional

Bancherii, incapabili sa prevada efectele crizei economice

01.09.2008, 22:09 17

Dupa mai mult de un an de la debutul crizei economice, unii dintre cei mai importanti bancheri centrali din intreaga lume admit faptul ca nu pot prevedea efectele finale ale fenomenului asupra economiei globale si cum va arata ea pe viitor, scrie Financial Times. Pe de alta parte, sefii bancilor centrale sunt la fel de nesiguri si in ceea ce priveste influenta pe care ar putea-o avea cresterea economica scazuta asupra inflatiei ridicate.
"Exista o imensa nesiguranta, deoarece nu stim unde ne aflam in prezent", a declarat Stanley Fischer, guvernatorul bancii centrale a Israelului. Guvernatorul bancii centrale a Israelului a afirmat ca "ne aflam in mijlocul celei mai grave crize financiare de la al Doilea Razboi Mondial pana in prezent", insa nu a facut alte precizari referitoare la amploarea pe care ar putea sa o ia fenomenul la nivelul economiei globale.
El a mai adaugat ca "pana acum, daca gandim strict in termeni economici, nu avem de-a face cu nimic exceptional". Insa, potrivit lui Fischer, criza ar putea sa intre intr-o "a doua runda", perioada in care declinul economic si cel inregistrat pe pietele financiare ar putea sa se alimenteze reciproc.
Si alti presedinti de banci centrale sau economisti impartasesc parerea lui Fischer. Alan Blinder, fost vicepresedinte al bancii centrale a SUA (Fed), considera ca "este absolut uimitor cum, la mai mult de un an de la debutul crizei, au ramas atat de multe probleme nerezolvate". Cei care realizeaza politica monetara se afla in cele din urma prinsi intre speranta ca economia globala va ajunge sa se redreseze - in parte si datorita interventiei lor - si teama ca viitorul ar putea fi mult mai rau.
Majoritatea considera ca economia mondiala va reusi sa traverseze criza, redresandu-se pana la sfarsitul anului viitor, insa ei nu pot controla riscul ca aceasta criza financiara, combinata cu socul inregistrat pe piata globala a petrolului, sa duca la o serie de efecte negative.
Perspectivele difera si in ceea ce priveste evaluarea riscurilor in diversele zone ale lumii. Analistii din Statele Unite considera ca declinul economic inregistrat in Europa reprezinta o confirmare a faptului ca o criza economica manifestata la nivel mondial nu poate ocoli nicio tara industrializata.
Totusi, economistii din zona euro sunt de parere ca declinul este cauzat in special de pretul ridicat al petrolului si de majorarea ratelor de schimb mai degraba decat de criza inregistrata pe piata europeana a creditelor. Bancherii admit in particular ca o crestere economica redusa ar fi benefica deoarece ar duce la scaderea inflatiei. Problema care apare insa se refera la amploarea unei astfel de crize si la efectele pe care le-ar putea avea ea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO