Business Internaţional

Banca germană BayernLB îşi vinde subsidiara maghiară statului ungar pentru 55 milioane de euro

Banca germană BayernLB îşi vinde subsidiara maghiară...

Autor: Daniela Stoican

25.07.2014, 00:00 332

Grupul bancar BayernLB, a doua bancă în funcţie de active deţinută de statul german, va vinde subsidiara din Ungaria MKB guvernului maghiar pentru 55 de milioane de euro pentru a îndeplini condiţiile unui bailout primit din banii contribuabililor germani în 2008, scrie Bloomberg. Tranzacţia presupune ştergerea datoriilor de 270 de milioane de euro pe care MKB le are la banca mamă.

Unitatea maghiară a costat BayernLB aproximativ două miliarde de euro din 1994. Afacerea se va finaliza până în septembrie 2014 şi vine perfect pentru premierul maghiar Viktor Orban, care a promis că va readuce sistemul bancar, acum controlat de jucători străini, în mâini ungureşti. „Scopul nostru este că creem un sistem bancar stabil şi puternic în care gradul de posesie locală va creşte treptat, iar achiziţia MKB este un prim pas în acest sens“, a declarat Mihaly Varga, ministrul ungar al economiei. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO