Business Internaţional

Banca Centrala Europeana critica politica fiscala a Sloveniei

21.11.2007, 17:19 31

Lorenzo Bini Smaghi, unul dintre cei mai importanti membri ai Bancii Centrale Europene, critica politica fiscala a Sloveniei, considerand ca aceasta tara risca sa experimenteze "un ciclu de crestere si prabusire economica", scrie Bloomberg. "Ritmul de crestere economica este foarte rapid, iar presiunile inflationiste se acumuleaza", a declarat Smagi, adaugand ca "politica fiscala a Sloveniei este prea relaxata, neexistand masurile necesare pentru o stabilizare macroeconomica". Economia fostei republici iugoslave, care a adoptat moneda unica europeana anul acesta, a inregistrat un ritm de crestere de 5,9% in cel de-al doilea trimestru, fiind totusi sub nivelul din trimestrul precedent. Rata inflatiei a ajuns la 5,1% in octombrie, fiind cea mai ridicata dintre toate cele 13 state ale zonei euro. Insa autoritatile de Ljubljana au negat orice legatura intre rata inflatiei si politica fiscala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO