Business Internaţional

Banca americana Merrill Lynch se finanteaza din Asia si Orientul Mijlociu

16.01.2008, 17:06 20

Merrill Lynch, banca americana coplesita de pierderi avand legatura cu sectorul creditelor ipotecare subprime, a atras 6,6 miliarde de dolari (4,4 mld. euro) prin vanzarea de actiuni preferentiale unui grup din care fac parte Autoritatea de Investitii din Kuwait si Mizuho Financial Group din Japonia, scrie Bloomberg. Grupul include de asemenea Korean Investment si clienti ai managerilor de fonduri americani TPG-Axon Capital si T. Rowe Price Associates, au anuntat oficialii Merrill. Actiunile au un dividend anual de 9% si o prima de conversie de 17%. Investitorii nu vor avea niciun cuvant de spus in modul in care este condusa Merrill, a anuntat banca. Merrill incearca sa atraga capital dupa ce a inregistrat cele mai mari pierderi din istoria sa de 93 de ani in trimestrul trei in urma unor operatiuni de writedown de 8,4 miliarde de dolari. Investitiile recente vin la o luna dupa ce firma newyorkeza a atras 6,2 miliarde de dolari de la Temasek Holdings si David Selected Advisors. "Relatia cu Autoritatea de Investitii din Kuweit va oferi Merrill Lynch noi oportunitati de a-si extinde prezenta in aceasta tara. In acelasi timp, ne asteptam ca relatia noastra viitoare cu Mizuho sa fie foarte productiva", a declarat CEO-ul Merrill, John Thain.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO