Business Internaţional

Aviaţia rusă a efectuat noi raiduri în Siria, împotriva reţelei Al-Qaida şi rebelilor islamişti

Aviaţia rusă a efectuat noi raiduri în Siria,...

Autor: Ioana Bojan

01.10.2015, 16:02 254

"Patru avioane ruse de război au vizat baze ale Jaish al-Fatah (Armata Cuceririi), la Jisr al-Shughur şi la Jabal al-Jawiya (în provincia Idleb), şi au bombardat de asemenea poziţii ale grupărilor armate, baze şi depozite de arme din Hawach, în provincia Hama", a precizat sursa citată.

Din Armata Cuceririi fac parte în special Frontul al-Nusra, aripa siriană a al-Qaida, şi grupări islamiste ca Ahrar al-Sham.

Rusia, care susţine demult încercările preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a rămâne la putere, a lansat miercuri atacuri aeriene în Siria, primul său angajament militar în străinătate după patru decenii.

Deşi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că Rusia efectuează operaţiuni precise împotriva poziţiilor terestre ale grupării Stat Islamic, Statele Unite şi aliaţii lor şi-au exprimat îngrijorarea că Moscova îi bombardează de fapt de rebelii susţinuţi de Occident, care luptă împotriva lui al-Assad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO