Business Internaţional

Autoritatile din California au adoptat un buget de austeritate, cu reduceri masive de cheltuieli

21.07.2009, 17:13 19

Guvernatorul statului american California, Arnold Schwarzenegger (foto), si reprezentantii legislativului au cazut de acord asupra unui proiect de buget pentru anul fiscal 2009-2010, care contine reduceri de cheltuieli de 15,5 mld. dolari pentru corectarea unui deficit de 26,3 mld. dolari. California, cel mai mare stat federal dupa numarul de locuitori, a intrat pe 1 iulie in noul an fiscal cu un deficit urias, cauzat de prabusirea veniturilor bugetare ca urmare a recesiunii si cresterii ratei somajului. Schwarzenegger a declarat ca bugetul guvernului local va fi echilibrat prin reduceri uriase de cheltuieli, imprumuturi si reforma administratiei fondurilor publice, insa fara cresterea taxelor si impozitelor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO