Business Internaţional

Au venit vremurile grele pentru producătorii americani de şist şi vor veni vremuri şi mai grele

Fracturarea, adică pomparea unui ames­tec de apă, nisip şi chimicale în sol pentru eliberarea gazelor şi petrolului prinse acolo, repezintă de obicei de la o jumătate la o treime din costurile totale ale unui puţ

Fracturarea, adică pomparea unui ames­tec de apă, nisip şi chimicale în sol pentru eliberarea gazelor şi petrolului prinse acolo, repezintă de obicei de la o jumătate la o treime din costurile totale ale unui puţ

Autor: Bogdan Cojocaru

26.02.2016, 00:05 1822

Nu a trebuit să treacă mult timp după ce Mark Papa, unul dintre principalii arhitecţi au industriei şistului din SUA, a avertizat că multe dintre companiile de forare „sunt grav rănite“ din cauza prăbuşirii preţurilor petrolului că au apărut primele veşti cu adevărat proaste din sector.

Una dintre cele mai mari companii de fracturare hidraulică americană, Whiting Pe­troleum, din  Dakota de Nord, a anunţat că îşi va suspenda în primăvară toate operaţiunile de fracturare hidraulică şi de aducere la nivel de producţiei a puţurilor sale şi că îşi va reduce cu 80% cheltuielile anul acesta, scrie Reuters. Cea mai mare parte a bugetului de 500 de milioane de dolari va fi cheltuit pe îngheţarea operaţiunilor de foraj şi fracturare în prima jumătate a anului. După iunie, compania vrea să cheltuiască doar 160 mil. dolari, în cea mai mare parte pe întreţinere. O decizie similară a luat şi Continental Resources, de ase­menea, un jucător de top din industria şistului.

Whiting a raportat pentru anul trecut pierderi de 2,2 miliarde de dolari, iar Continental de 354 de milioane de dolari şi reducerea cheltuielilor cu 73% anul acesta.

Aceste reduceri de cheltuieli şi de producţie i-au bucurat pe investitori, care cred că astfel companiile îşi protejează capitalul. Însă ele, o tendinţă deja vizibilă la industria de profil, vor afecta probabil economia statului Dakota de Nord, al doilea în clasamentul producătorilor de petrol, după Texas.

Continental a explicat că a renunţat să mai finalizeze puţuri în formaţiunea Bakken, din inima revoluţiei americane a şistului, în al treilea trimestru al anului trecut, dar intenţionează să aibă patru puţuri forate acolo tot anul, notează Financial Times.

Lăsarea puţurilor forate, dar incomplete (acestea au nevoie de fracturare hidraulică pentru a intra în producţie) este o tactică adoptată de unele companii în speranţa că producţia poate fi pornită rapid şi ieftin dacă preţurile petrolului îşi revin.

Fracturarea, adică pomparea unui ames­tec de apă, nisip şi chimicale în sol pentru eliberarea gazelor şi petrolului prinse acolo, repezintă de obicei de la o jumătate la o treime din costurile totale ale unui puţ.

Prin prisma acestor rezultate, Arabia Saudită pare victorioasă în lupta pentru cotă de piaţă pe care o duce prin supraproducţuie cu industria şistului american.

Săptămâna aceasta, ministrul saudit al petrolului Ali Al Naimi a negat că regatul său duce un război cu producători high-cost de şist din America de Nord, dar a avertizat că aceştia au de ales între a reduce costurile şI faliment.  

„Aceşti producători scumpi trebuie fie să diminueze costurile, fie să împrumute lichidităţi, fie să-şi lichideze afacerile”, a spus el.

Un avertisment similar a trimis şi Mark Papa, fostul CEO al EOG Resources care a ajutat la crearea industriei americane a şistului în urmă cu mai bine de zece ani.

Exploratorii din industria şistului vor fi „decimaţi” în următoarele luni de un val de restructurări şi falimente, consecinţele prăbuşirii cu 70% a preţurilor petrolului începând cu mijlocul anului 2014, a spus el, citat de Bloomberg.

Papa crede că preţurile mici vor persista încă 16-24 de luni înainte ca reducerea livrărilor să ajute la revenirea cotaţiilor.

„În acea cenuşă, veţi vedea că din acele companii care au supravieţuit multe vor fi rănite financiar, iar echipele lor de management vor fi mult mai prodente în ceea ce priveşte planurile de viitor”, a afirmat Papa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO