LIVE: Acum la ZF Tech Day: Soluţii de smart metering. O discuţie cu Călin Neamţu, director general al Companiei de Apă Someş S.A.
Business Internaţional

Atena, în flăcări după ce Parlamentul Greciei a aprobat noul program de austeritate. Peste 40 de focare de incendii în această noapte. Cel puţin 50 de răniţi

Update: 11:30

Bursele europene au deschis în urcare, influenţate de măsurile de austeritate aprobate de Parlamentul elen

Euro s-a apreciat luni în Asia, după aprobarea măsurilor de austeritate de către Parlamentul elen


Update ora 09:30. Cel puţin 54 de răniţi şi 40 de focare de incendii. Cel puţin 54 de persoane au fost rănite duminică seara în centrul Atenei, unde s-au înregistrat aproximativ 40 de focare de incendii, în contextul votului din Parlament asupra unui nou set de măsuri de austeritate, contestate puternic prin manifestaţii de amploare, relatează AFP. Manifestaţii violente care au reunit 80.000 de persoane la Atena, potrivit poliţiei, au incendiat literalmente capitala greacă, unde s-au înregistrat circa 40 de focare de incendii la clădiri sau echipamente din centru, conform unui comunicat al Ministerului pentru Protecţia Cetăţeanului.


Parlamentul Greciei a aprobat în această noapte programul de austeritate draconic pregătit de guvernul de la Atena, obţinând astfel acces la al doilea pachet de salvare pregătit de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional şi reuşind să evite intrarea într-un default dezorganizat.

Înainte de votul parlamentului pe străzile din cele mai importante oraşe ale ţării au avut loc manifestaţii violente.

Prin acest program vor fi tăiate salarii, pensii şi se va reduce numărul de locuri de muncă în acest an, realizându-se o economie de 3,3 miliarde de euro anual. Cu toate acestea, Grecia va primi o tranşă de ajutor de 130 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene şi FMI, reuşind astfel să îşi obţină banii necesari pentru plata unor obligaţiuni a căror scadenţă va fi la 20 martie.

Pachetul de măsuri a trecut de parlament, 151 de membrii ai camerei votând pentru austeritate.

Înainte de votul parlamentarilor, ministrul de finanţe Evangelos Venizelos a declarat în faţa parlamentarilor că "trebuie să arătăm că grecii, când sunt puşi să aleagă între rău şi mai rău, vor alege răul pentru a evita mai răul".

Zece clădiri au fost incendiate în timpul protestelor cu cocteiluri Molotov, incluzând aici o cafenea Starbucks, o bancă şi o sală de cinema.

Demonstranţii au aruncat cu pietre şi bombe incendiare în poliţiştii trimişi în centrul Atenei pentru păstrarea liniştii. Peste 50 de poliţişti au fost răniţi în violenţe. Ministerul Sănătăţii din Grecia a anunţat de asemea că 70 de persoane au fost transportate la spitalele locale. Poliţia a anunţat arestarea a 25 de protestatari.

Vehiculele de pompieri nu s-au putut apropia de locurile sinistrate din cauza numărului de oameni aflaţi pe străzi.

Parcă pentru a răspunde protestatarilor din faţa Parlamentului, premierul Greciei Lucas Papademos a declarat de la tribună că "vandalismul, violenţa şi represiunea nu îşi au locul în democraţie şi nu vor fi tolerate". "În asemenea momente critice, nu ne permitem luxul unui asemenea conflict".

Papademos a mai spus că grecii nu se tem de sacrificiu, cerând aprobarea parlamentarilor pentru reducerea cheltuielilor - necesară pentru a câştiga pachetul de susţinere financiară al UE şi FMI.

Cu doar câteva săptămâni înainte ca ţara să trebuiască să răscumpere obligaţiuni în valoare de 14,5 miliarde de euro, George Papandreou şi Antonis Samaras, liderii celor mai mari două partide parlamentare, au cerut susţinerea parlamentarilor pentru un pachet de măsuri ce presupune reducerea salariului minim cu 22%, pensii mai mici şi reducerea numărului de angajaţi din sectorul bugetar cu aproape 15.000 de persoane.

Ora 23:50 Clădiri cu valoare istorică au fost incendiate în centrul Atenei, duminică, protestatari mascaţi luptând cu forţele de ordine în faţa Parlamentului în timp ce în interior parlamentarii sunt puşi să aleagă între intrarea în faliment şi noi măsuri draconice de austeritate, informează Reuters.

Aerul din Piaţa Syntagma este plin de gaze lacrimogene, poliţiştii luptând cu protestatarii care aruncă cu pietre şi coctailuri Molotov.

Oficialii guvernului au atenţionat că grecii se vor confrunta cu sacrificii "inimaginabil mai mari" dacă parlamentul va respinde pachetul de măsuri de austeritate ce va deschide buzunarele instituţiilor internaţionale pentru un al doilea pachet de salvare în valoare de 130 de miliarde de euro.

Ora 18:55 Poliţia greacă a recurs duminică la gaze lacrimogene împotriva unui grup din rândul celor aproximativ 25.000 de manifestanţi reuniţi în zona Parlamentului de la Atena, unde urmează să fie votat în cursul serii un nou plan de austeritate impus de UE şi FMI, relatează AFP.

La ora locală 18.00 (18.00, ora României), poliţia estima că sunt 25.000 de persoane în centrul Atenei, unde circulaţia autovehiculelor a fost interzisă.

Un grup de manifestanţi din faţa Parlamentului a făcut presiuni asupra cordonului de securitate mobilizat în jurul clădirii, iar poliţia a ripostat trăgând cu gaze lacrimogene.

"Nu este uşor să trăieşti în aceste condiţii. De acum până în 2020, vom fi sclavii germanilor", a declarat Andreas Maragoudakis, un inginer de 49 de ani.

"Noile măsuri îmi semnează moartea", a afirmat un alt protestatar, Dimitris.

Manifestanţii au început să vină în piaţa Syntagma după-amiază, pentru a protesta la apelul principalelor două sindicate greceşti, Adedy pentru sectorul public şi GSEE pentru cel privat, precum şi al stângii radicale, împotriva adoptării noilor măsuri de austeritate impuse de UE şi FMI în schimbul unui nou împrumut.

Manifestaţia a atras familii întregi, în timp ce un bunic cu mască de gaze şi ochelari subacvatici se afla în mijlocul mulţimii, iar un vânzător ambulant vindea măşti de hârtie împotriva gazelor şi drapele.

Circa 3.000 de poliţişti au fost mobilizaţi, în condiţiile în care protestele anterioare s-au soldat cu violenţe.

Ora 18:20 Mii de manifestanţi se află în acest moment în centrul Atenei, în piaţa Syntagma, pentru a spune nu noilor măsuri de austeritate propuse de guvernul elen.

La o oră de la începutul manifestaţiei, sindicatele şi partidele de opoziţie au reuşit să strângă în faţa Parlamentului 25.000 de protestatari, scrie Le Monde, citând poliţia locală.

Cel puţin 3.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în zonă pentru a ţine sub control mulţimea.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.