Business Internaţional

Atac direct la adresa lui Vladimir Putin. ”Sistemele de apărare au funcţionat, deşi atacul a fost foarte puternic”

Atac direct la adresa lui Vladimir Putin. ”Sistemele de...

Autor: Ioana Bojan

15.09.2015, 10:00 4715

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a apreciat că atacul a avut legătură cu alegerile regionale din Rusia de duminică, în care opoziţia a încercat să conteste politicienii proguvernamentali în singura regiune în care a avut voie să candideze.

Peskov a precizat că şi site-ul Comisiei electorale a fost atacat de hackeri duminică dimineaţă.

"Ţinând cont de acest lucru, veţi fi interesaţi să aflaţi că duminică, de la ora 5 la 10, un atac foarte puternic a vizat în acelaşi timp site-ul preşedintelui rus", a declarat purtătorul de cuvânt.

"Sistemele de apărare au funcţionat, deşi nu a fost uşor, atacul a fost destul de puternic", a adăugat el.

Peskov a precizat că nu are nicio informaţie despre cine ar fi putut comite atacul cibernetic.

SUA acuză frecvent hackerii ruşi de atacuri asupra computerelor guvernamentale americane şi de difuzare a propagandei Moscovei, într-o perioadă în care relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt tensionate din cauza conflictelor din Ucraina şi Siria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO