Business Internaţional

Asumandu-si un rol tot mai important in industria petroliera, Kremlinul pune la incercare rabdarea investitorilor vestici

03.05.2004, 00:00 51



In cadrul unei conferinte din luna octombrie a anului trecut, Mihail Hodorkovski, fostul presedinte si director executiv al companiei petroliere Iukos, facea reclama importantelor rezerve de petrol ale Rusiei. Unii experti considerau chiar ca rezervele sunt serios subestimate, scrie The Wall Street Journal Europe.



La aceeasi conferinta a participat si Lee Raymond, directorul executiv al grupului american Exxon Mobil, care in acea perioada negocia achizitionarea unei parti importante din Iukos. Pentru Exxon, cea mai importanta miza era obtinerea, in schimbul a peste 25 miliarde de dolari, a unei parti bune din capitalul Iukos, compania listata la bursa rusa a lui Hodorkovski. Potrivit unor surse apropiate discutiilor, Exxon urma sa cumpere un pachet de peste 40% din Iukos. Nici Raymond, si nici Hodorkovski, nu au vrut sa comenteze aceste zvonuri.



Sperantele grupului Exxon de a castiga bani frumosi din Rusia s-au diminuat insa peste asteptarile lui Raymond. La incheierea conferintei, un grup de politisti inarmati cu mitraliere au inconjurat casa lui Hodorkovski. Raidul politiei s-a dovedit a fi parte dintr-o ancheta de proportii a procurorilor rusi, in urma careia Hodorkovski a ajuns intr-o inchisoare din Moscova, fiind acuzat de frauda si evaziune fiscala.



Ulterior, procurorii rusi au blocat pachetul de actiuni detinut de Hodorkovski, inclusiv actiunile pe care Exxon voia sa le cumpere. Ancheta este vazuta de multi drept o incercare a autoritatilor de la Kremlin de a pune o piedica in fata ambitiilor politice a directorului executiv al Iukos, care finanta partide politice rivale lui Putin. Presedintele rus a negat insa orice motivatie de ordin politic.



Exxon a mai dat insa si de alte piedici. In luna ianuarie, guvernul rus a amenintat pe neasteptate ca va ridica licenta prin care grupul american avea permisiunea de a realiza o investitie de 12 miliarde de dolari, pentru extragerea de petrol din apropierea insulei Sahalin. Exxon incearca sa isi pastreze licenta si isi mentine angajamentul de a se extinde in Rusia.



"Cand esti cea mai mare companie petroliera privata din lume, nu poti sa nu fii interesat de tara cu cele mai importante resurse", spune Rex Tillerson, directorul Exxon care a condus campania din Rusia, numit recent in functia de presedinte al companiei.



Putin sustine ca Rusia primeste investitorii cu bratele deschise, insa managerii companiilor si oficialii rusi spun ca Kremlinul doreste sa joace un rol cat mai important in felul in care sunt realizate investitiile in sectoare strategice precum cel petrolier.





Inapoi in timp



Dupa caderea comunismului, in 1991, multe companii petroliere si-au indreptat atentia asupra tundrei fostei Uniuni Sovietice. Campurile petroliere ale fostei Uniuni Sovietice, odata cel mai mare producator de petrol din lume, reprezentau cele mai mari oportunitati ale ultimei generatii pentru marile companii petroliere ale lumii.



Insa povestea grupului Exxon arata ca aceste oportunitati au scapat mult mai usor printre degete decat se putea crede. Presedintele rus Vladimir Putin, care prin intarirea autoritatii Kremlinului i-a speriat pe multi sustinatori ai democratiei, a incercat sa mentina pe cat posibil controlul asupra industriei petroliere, aproape complet privatizata in cursul anilor '90.



In timp ce multi investitori s-au "agatat" de ceea ce pareau a fi aprobari date de autoritatile ruse pentru proiecte importante in primii ani ai deceniului trecut, transformarea acestor aprobari in contracte profitabile s-a lovit de tot felul de obstacole birocratice, ezitari si amanari "organizate" de guvern.



Totusi, unii straini au reusit sa gaseasca o modalitate de a investi in Rusia. British Petroleum (BP) spune ca afacerea infiintata anul trecut cu TNK International, sub forma unui joint venture, merge bine si ar putea duce la majorarea semnificativa a rezervelor petroliere de care dispune grupul britanic. BP a investit in aceasta afacere 7 miliarde de dolari.



Cu toate acestea, surse din cadrul industriei, inclusiv din cadrul BP, spun ca este destul de putin probabil ca autoritatile de la Kremlin vor permite in viitor si altor straini sa realizeze proiecte de o atat de mare importanta.



Tot mai multi oficiali americani recunosc ca eforturile de diversificare a resurselor energetice prin cooperarea cu Rusia nu au dat nici pe departe rezultatele scontate.



Descurajat de obstacolele intalnite, Tillerson si-a retras, la sfarsitul anilor '90, echipa care lucra la proiectul din Sahalin. Insa situatia s-a schimbat radicat in 2000.



"Cand Putin a preluat conducerea, lucrurile au inceput sa se lege", isi aminteste Tillerson. Pentru prima data, oficialii guvernamentali au parut foarte interesati in proiectul Sahalin. Tillerson a mers chiar mai departe, cheltuind miliarde de dolari necesari pentru dezvoltarea proiectului.



Cum Rusia are o industrie proprie foarte bine dezvoltata, gigantii vestici au putut alege intre a investi in proiecte noi, ca cel al Exxon, din insula Sahalin, si a achizitiona actiuni ale companiilor rusesti pentru a obtine accesul la rezervele acestora. Deja la sfarsitul anului 2001, tinerii miliardari care obtinusera controlul asupra companiilor in urma privatizarilor haotice ale anilor '90, erau gata sa vanda.





Sustinere de sus



In februarie 2002, fostul presedinte american George H. W. Bush a organizat o intalnire la exclusivistul Forest Club, din Houston, unde s-au intalnit Hodorkovski si directorii companiilor petroliere din SUA. Magnatul rus si-a exprimat atunci dorinta de a vinde unele active ale companiei sale.



Insa unele lucruri pe care tanarul om de afaceri le-a spus atunci nu au fost exact ce voiau americanii sa auda. El a recunoscut ca se va opune legislatiei sustinute de vestici prin care strainilor li s-ar permite obtinerea controlului asupra rezervelor de petrol prin contracte cu guvernul rus, ocolind companii precum Iukos. De altfel, prin lobby-ul facut de Iukos, legislatia din acest domeniu si-a pierdut esentialul intr-un singur an.



Hodorkovski a incercat de asemenea sa dea o tenta politica tranzactiilor ruso-americane din sectorul petrolier. El a fost unul din putinii rusi care au pus la indoiala opozitia lui Putin fata de interventia in Irak, aratand ca o cooperare cu Washington-ul ar fi mult mai valoroasa pentru Moscova.



La numai cateva saptamani dupa summitul din mai 2002, de la Moscova, unde presedintele american George W. Bush si omologul sau rus Putin au discutat nevoia unei cooperari mai semnificative, Iukos realiza primul transport de titei siberian catre SUA, petrolul fiind cumparat de Exxon.



Discutiile cu marile grupuri petroliere s-au intensificat in vara si toamna anului 2002, iar Hodorkovski a inceput sa se gandeasca serios sa vanda pana la 25% din Iukos. Pe atunci, el si asociatii sai detineau cel putin 60% din companie.



Iukos s-a gandit si la o tranzactie cu BP. Insa gigantul britanic a decis in vara ca vrea sa joace un rol mai important in management decat i-ar fi permis Hodorkovski. BP a grabit astfel discutiile cu TNK International, o companie petroliera de dimensiuni mai mici.



Si personalitatile din lumea politicului s-au aratat deschise posibilitatii unor tranzactii. La un summit in apropiere de Sankt Petersburg, in noiembrie, Bush si Putin au discutat posibilitatea unor legaturi intre marile companii rusesti si americane, un proces vazut ca o extindere a relatiilor politice apropiate si a cooperarii in domeniul energetic.



Kremlinul a inceput insa sa-si dea seama de importanta industriei petroliere pentru stabilitatea economica si deci politica din Rusia. Impreuna cu gazele naturale, petrolul reprezinta pana la un sfert din economia rusa, potrivit datelor Bancii Mondiale.



"Principalele intrebari se refereau la control: Cine va detine controlul? Il vor obtine ei? Sau noi?", a declarat Mihail Fridman, unul din cei mai importanti actionari ai TNK. El isi aminteste o conversatie cu presedintele Putin chiar inainte de semnarea impreuna cu BP a pactului de cooperare de 7 miliarde de dolari. Fridman spune ca presedintele parea convins ca pachetul de actiuni al BP in compania TNK nu va depasi 50%. Un alt actionar al TNK prezent la intalnire arata ca Putin nu a fost foarte explicit in privinta dimensiunii pachetului care ar trebui detinut de fiecare actionar, insa a parut mult mai interesat de felul in care va fi condusa compania, avand in vedere ca nici una din partile implicate nu detinea controlul absolut.



Intre timp, la mijlocul lunii aprilie a anului trecut, Tillerson obtinea acordul autoritatilor ruse pentru a merge inainte cu proiectul din insula Sahalin, dupa ce grupului american i se ceruse pregatirea a mii de documente, totalizand 41.000 de pagini.



Conducerea Exxon a devenit tot mai interesata in a achizitiona o parte dintr-o companie ruseasca. Dupa ce BP a anuntat ca va coopera cu TNK, directorii Exxon le-au declarat asociatilor lor ca intentioneaza sa obtina controlul asupra unei companii din Rusia pentru a-si proteja investitia din Sahalin.



Hodorkovski incepuse insa sa se gandeasca chiar sa cedeze controlul asupra Iukos. Pachetul de actiuni detinut de el si asociatii sai urma sa se micsoreze la 44%, dupa ce grupul a anuntat achizitionarea rivalului Sibirskaia Neftyanaya Kompaniya (Sibneft).



Tensiunile dintre Kremlin si Hodorkovski, care finanta partide din opozitie, au atins un punct culminant dupa arestarea, in iulie 2003, a unui asociat apropiat al lui Hodorkovski, care a obtinut astfel un nou motiv de a-si diminua participatia in grupul Iukos.



La un nou summit la Sankt Petersburg, in septembrie, Tillerson a refuzat sa comenteze asupra zvonurilor din presa referitoare la negocierile Exxon cu Iukos, insa a laudat imbunatatirea mediului de afaceri rus. "Imi pot asuma mai usor angajamente de investitii pe termen lung", a declarat el.



Cateva zile mai tarziu, Putin s-a intalnit cu liderii marilor companii americane la Bursa din New York. In timp ce alti directori au participat la o sedinta in jurul unei mese din lemn masiv, Putin i-a acordat lui Raymond o intalnire "intre patru ochi", dupa care sperantele lui Raymond intr-o tranzactie cu Iukos au crescut.



La inceputul lunii octombrie, Raymond a facut o vizita la Moscova, unde a stat de vorba cu Hodorkovski, la o conferinta. In acea dimineata, Iukos anuntase finalizarea fuziunii cu Sibneft, valoarea noii companii ajungand la peste 30 miliarde de dolari.



In timpul pregatirilor pentru conferinta, moderatorul a trecut in revista, impreuna cu oaspetele sau, posibilele intrebari ce urmau sa fie puse in timpul discutiei. Una dintre acestea suna astfel: "Care este cel mai bun model de investitie ce poate fi facuta de o companie petroliera straina in Rusia - parteneriate ca BP-TNK sau proiecte de la zero, ca cel din Sahalin?". Raspunsul lui Raymond a fost: "Nu cred ca este o idee prea buna sa realizezi investitii mici in Rusia".



Dupa conferinta, unde a avut loc un schimb de informatii despre rezervele petroliere ale Rusiei, Hodorkovski a fost intrebat daca autoritatile de la Kremlin ii vor permite sa vanda pachetul majoritar. "Realitatile politice de aici se schimba de pe o zi pe alta", a raspuns el.





Si avea dreptate...



Dupa cateva momente, Hodorkovski a primit un telefon urgent de la sotia sa, care i-a spus ca politia le inconjurase casa. Politia a cercetat o casa din apropierea locuintei lui Hodorkovski si a confiscat computere de la sediul Iukos. Cu toate acestea, nu a existat nici un semn ca Hodorkovski va fi arestat, si nici locuinta sa nu a fost perchezitionata.



Intre timp, Raymond a facut noi demersuri pentru a incheia o tranzactie. In cadrul unei intalniri cu premierul rus Mihail Kasianov, el a intrebat ce parere ar avea guvernul de achizitionarea de catre Exxon a unei parti din Iukos. I s-a raspuns ca "guvernul rus nu vede ce obstacole s-ar putea ivi in fata acestei achizitii".



Intr-un interviu publicat in aceeasi zi pe site-ul Kremlinului, Putin a fost intrebat ce parere are despre cumpararea a 40% din Iukos de catre Exxon. Putin a afirmat ca ar sustine demersurile Exxon, insa "va fi bine pentru Exxon" daca se va consulta inainte cu guvernul rus. Reprezentantii industriei petroliere au detectat un avertisment in declaratia lui Putin, insa executivii de la Exxon au ramas increzatori ca afacerea lor va merge inainte.



Hodorkovski a tinut o conferinta de presa imediat dupa raidurile politiei, la noul sediu al Iukos, in Moscova. "Daca scopul lor este de a ma face sa parasesc tara sau sa ma arunce in inchisoare, prefer inchisoarea", a declarat sfidator Hodorkovski.



Pe 25 octombrie, exact acest lucru s-a intamplat. In timpul unei escale in Siberia, pentru realimentarea cu carburant avionului sau privat, Hodorkovski a fost arestat si trimis la Moscova.



Vestea i-a speriat pe executivii companiilor rusesti si a celor straine, care au inceput sa se teama ca ancheta are dedesubturi politice si au semnalat deteriorarea brusca a climatului investitional. Cu numai o luna mai tarziu, presedintele american exprima ingrijorarea Washingtonului in privinta cazului lui Hodorkovski, intr-o discutie telefonica cu Putin. Principalii actionari ai Sibneft, pe de alta parte, au inceput sa se retraga din fuziunea cu Iukos.



Pentru Exxon, arestarea lui Hodorkovski avea si o alta semnificatie. Kremlinul sugera astfel ca negocierile dintre Exxon si Iukos trebuie sa astepte pana la rezolvarea problemelor legale ale lui Hodorkovski. Oficialii rusi din industria petrolului au declarat vesticilor ca Moscova nu va permite tranzactii prin care strainii sa obtina controlul asupra companiilor rusesti. Ulterior, la sfarsitul lunii ianuarie, o comisie guvernamentala a anuntat ca pentru cel de-al doilea proiect din insula Sahalin va trebui probabil realizata o noua licitatie.



Presiunea asupra grupului petrolier rus este in crestere. Dupa ce la inceputul lunii trecute autoritatile fiscale ruse au cerut grupului 3,4 miliarde de dolari reprezentand impozite neplatite (acuzatii pe care Iukos le neaga), un consortiu de banci a avertizat lunea trecuta ca aceasta cerere a autoritatilor ar putea aduce grupul petrolier in pragul falimentului, deoarece nu ar putea rambursa un imprumut de un miliard de dolari.



Exxon ramane insa interesat de o tranzactie cu Iukos, potrivit unor surse familiare cu situatia. Despre activitatile petroliere din Rusia in general, Tillerson spune: "in prezent, situatia este destul de dureroasa si urata, insa lucrurile merg tot in directia buna". anca.stoicescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO