Business Internaţional

Anonimi americani care au avut curajul să renunţe la joburile lor pentru a-şi transforma pasiunile în afaceri de milioane de dolari

Anonimi americani care au avut curajul să renunţe la joburile lor pentru a-şi transforma pasiunile în afaceri de milioane de dolari

O afacere începută în anii ’70 cu doar câteva sute de dolari într-un garaj, producătorul de yahturi J/Boats a lansat până acum la apă peste 13.000 de ambarcaţiuni

Autor: Andreea Mindrila

02.04.2012, 00:04 2185

Succesul nu este garantat pentru toţi, dar pentru cei mai norocoşi decizia de a spune "Demisionez" a fost răsplătită cu generozitate, pentru că prin muncă asiduă şi determinare aceştia au reuşit să-şi transforme ideile în afaceri prospere.

CNBC a prezentat zece cazuri ale unor persoane care au renunţat la joburile lor pentru a face afaceri de milioane.

Shep şi Ian Murray, Vineyard Vines

Fraţii Shep şi Ian Murray erau nefericiţi cu locurile lor de muncă din birourile unor companii din Manhattan, aşa că în 1998 Shep Murray, şeful unei agenţii publicitare, şi fratele lui, care lucra într-o agenţie mică de relaţii publice, au renunţat la joburile lor la un interval de zece minute unul după celălalt.

Ei au luat avansurile în numerar de pe cardurile de credit şi au pus bazele Vineyard Vines, o companie de cravate, cu sediul în insula Martha's Vineyard, Massachusetts. La început vindeau cravatele pe plajă sau în baruri, iar în prima săptămână au vândut 800 de bucăţi.

După mai mult de zece ani afacerea lor s-a transformat într-o linie de produse vesti­mentare. În prezent au 18 magazine în toată ţara, iar produsele pot fi întâlnite în 500 de magazine.

Compania estimează obţinerea unei cifre de afaceri de 100 milioane dolari în 2011.

Rick Wetzel şi Bill Phelps, Wetzel's Pretzels

Rick Wetzel şi Bill Phelps lucrau pentru Nestlé când a luat naştere conceptul Wetzel's Pretzels. Cei doi erau într-o călătorie de afaceri când Wetzel i-a povestit lui Phelps despre ideea soţiei lui de a prepara covrigi mari, moi, pe care să îi vândă la mall.

În acea noapte au stat într-un bar şi au pus la cale planul lor de afaceri pe un şerveţel. Wetzel şi-a vândut motocicleta Harley-David­son pentru a obţine bani să pună pe picioare afacerea de care se ocupau în timpul liber, s-au asociat cu un partener pentru a crea reţeta în bucătăria lui Phelps, iar pentru a face rost de o locaţie, au convins un proprietar de mall să guste covrigii.

El a fost încântat şi le-a închiriat primul magazin. Acest lucru se întâmpla în anul 1994. Wetzel şi Phelps aveau câteva magazine înainte să decidă să vândă franciza în anul 1996. În prezent, brandul are 250 de magazine în toată ţara, urmând să deschidă în acest an locaţii în Japonia şi India. Vânzările au depăşit 100 de milioane de dolari în 2011 şi au crescut cu 9% faţă de 2010.

Terry Finley, West Point Thoroughbreds

Terry Finley îşi încheia serviciul militar în anul 1990, când împreună cu soţia lui, Debbie, au cumpărat un cal de 5.000 de dolari. Calul, numit Sunbelt, a câştigat prima cursă, iar Finley a fost vrăjit. El a demisionat de la compania de asigurări unde lucra şi s-a ocupat de pasiunea lui, investindu-şi economiile şi luând un credit pentru a pune bazele West Point Thorou­ghbreds.

Compania cumpără în prezent 20-25 de cai de rasă pe an, iar investitorii obţin profit când caii câştigă cursele la care participă sau din vânzarea lor.

Din 2007 caii West Point Thoroughbreds au câştigat 20% din curse, încasările fiind de 16 milioane dolari. Cifra anuală de afaceri a companiei este de şapte milioane dolari.

Dana Sinkler şi Alex Dzieduszycki, Terra Chips

Dana Sinkler şi Alex Dzieduszycki lucrau pentru maestrul bucătar Jean-Georges Vongerichten la restaurantul Lafayette de patru stele pe care acesta îl avea în New York când s-au decis să renunţe şi să înceapă pe cont propriu o afacere în domeniul cateringului. În 1990 aceştia au prăjit diferite rădăcini de legume în bucătăria micului apartament al lui Sinkler. Chipsurile vegetale au avut mare succes şi curând Terra Chips se vindeau în magazine. În anul 1998 compania Terra Chips a fost vândută, iar în acea perioadă avea o cifră de afaceri anuală de 23 milioane de dolari, spune Dzieduszycki.

Sinkler şi Dzieduszycki s-au implicat ulterior în alte proiecte. Sinkler a deschis restaurantul Hubee D's, iar Dzieduszycki are o linie de vafe congelate, Julian's Recipe.

Adam Lowry şi Eric Ryan, Method

Adam Lowry era cercetător pe probleme climatice, iar Eric Ryan lucra în lumea publicităţii când au decis să renunţe la joburile lor şi să pună bazele unei afaceri prin care să pro­ducă material de curăţare care să nu dăuneze mediului înconjurător. Cei doi prieteni din copilărie şi-au epuizat cardurile de credit şi împreună au strâns 200.000 de dolari cu ajutorul familiei şi prietenilor, înfiinţând în anul 2000 compania Method. Aceasta a avut una dintre cele mai mari rate de creştere din SUA, iar în prezent comercializează peste o sută de pro­duse, de la săpun la produse pentru curăţarea băii. Method obţine anual venituri brute de 100 milioane dolari.

Rod Johnstone, J/Boats

Rod Johnstone avea 38 de ani şi lucra ca agent de publicitate pentru o publicaţie de ambarcaţiuni când s-a hotărât să proiecteze pro­pria barcă cu pânze, care să fie suficient de mare pentru familia lui formată din cinci membri, dar să fie şi suficient de rapidă pentru a participa la curse. Părinţii i-au dat câteva sute de dolari, iar Johnstone a început să-şi construiască în garaj barca la care visa. Un an şi jumătate mai târziu barca a fost gata şi Rod a început să concureze. Încurajat de succesul pe care l-a avut, el a decis să renunţe la job şi să-şi trans­forme visul în carieră, însă acest lucru se întâmpla în 1977. J/Boats a construit de atunci mai mult de 13.000 de bărci, de la ambarcaţiuni mici la iahturi, obţinând venituri de milioane de dolari. Designul original al bărcii lui John­stone J/24 se află la SailBoat Hall of Fame.

Andy Schamisso, Inko's White Tea

Andy Schamisso lucra în anul 2002 în domeniul relaţiilor publice, dar nu era mulţumit. Într-o zi, când soţia lui nu a putut găsi ceaiul alb pe care îl folosea pentru a prepara ceai rece, Schamisso şi-a găsit chemarea. În timp ce căuta pe internet pentru a cumpăra ceaiul de care avea nevoie a descoperit proprietăţile benefice ale plantei şi a decis să comercializeze ceai preparat după reţeta soţiei lui. După o carieră de treisprezece ani în relaţii publice el a demisionat şi a înfiinţat compania Inko's White Tea, numită după câinele lui. Schamisso a strâns suficienţi bani pentru a prepara 6.000 de cutii de ceai şi a ieşit pe străzile din New York pentru a-şi vinde produsul. După un an comenzile au trecut de la câteva cutii la camioane întregi. Pe piaţă se găsesc în prezent 14 tipuri de Inko's White Tea, iar în ultimii ani compania a avut vânzări anuale de trei milioane de dolari.

Kim şi Beaver Raymond, Marshmallow Fun Company

Soţii Kim şi Beaver Raymond au demi­sio­nat după ce jucăria pe care au construit-o pen­tru fiul lor a avut un mare succes. Cei doi lucrau în anul 2000 în industria modei, când au con­fec­ţio­nat un "pistol" din ţevi de PVC cu gloanţe din bezea pentru ziua fiului lor. Uimiţi de succe­sul pe care l-a avut lupta cu mâncare, cei doi soţi şi câţiva prieteni s-au gândit cum să pro­ducă şi să comercializeze o nouă jucărie cu gloan­ţe din bezea şi astfel a fost creată com­pania Marshmallow Fun Company. Firma a vândut anul trecut "arme" de peste 7 mil. dolari.

Rocky Patel, Rocky Patel Cigars

Rocky Patel era un avocat în domeniul divertismentului la Hollywood când şi-a descoperit pasiunea pentru trabucuri.

După ce a avut ocazia de a-şi crea propriul brand, Patel a decis să-şi transforme pasiunea în carieră. A renunţat la job şi a început să fabrice trabucuri în anul 1996, transformându-şi casa din California într-un depozit de păstrare a trabucurilor în condiţii specifice de umiditate. Primul succes l-a avut în anul 2003, cu "The Rocky Patel Vintage Series", care a obţinut un rating ridicat şi multe distincţii. Compania Rocky Patel Cigars produce anual peste 20 milioane de trabucuri, iar în 2011 a avut vânzări de peste 40 milioane de dolari.

Paul English, Kayak

Paul English lucra în 2004 la compania Greylock, când Steve Hafner, fondatorul Orbitz, i-a povestit despre ideea unei altfel de companii turistice. După o întâlnire de o oră şi trei pahare, English şi Hafner au pus bazele Kayak, un motor online de căutare în domeniul turis­mului. English a demisionat de la Greylock şi a început să lucreze ca director de tehnologie la noul website. Kayak caută sute de site-uri de călătorie pentru a găsi cele mai bune oferte pentru bilete de avion, hoteluri şi închirieri de maşini, iar în prezent este unul dintre cele mai im­portante site-uri turistice de pe piaţă, susţinând că are cea mai bună aplicaţie de călătorie.

Compania, care a depus documentele pentru o ofertă publică iniţială în 2010, dar nu a fost încă listată, a raportat un venit de 170,6 mil. dolari pentru primele nouă luni ale anului trecut. Kayak a procesat 670 milioane de cereri ale utilizatorilor privind informaţiile de călă­to­rie, iar aplicaţiile mobile au fost descărcate de 5 milioane de utilizatori în această perioadă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO