Business Internaţional

Angajaţii Unilever din Marea Britanie intră în grevă pentru că riscă să îşi piardă 40% din pensii

Angajaţii Unilever din Marea Britanie intră în grevă pentru că riscă să îşi piardă 40% din pensii

Autor: Alexandru Stefan Matei

08.01.2012, 16:21 147

Mii de angajaţi britanici ai gigantului Unilever vor organiza o serie de greve pentru a protesta împotriva planurilor conducerii de a renunţa la schema prin care pensia se calculează în funcţie de ultimul salariu, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Luna trecută, angajaţii au intrat în grevă pentru o zi, aceasta fiind prima din istoria de 81 de ani a companiei în Marea Britanie. Liderii sindicatelor Unite, GMB şi Usdaw au decis să organizeze greve în 12 zile începând cu 17 ianuarie după nouă luni de negocieri eşuate. 2.350 din angajaţii britanici ai Unilever fac parte din cele trei sindicate.

"Unilever trebuie să înţeleagă mesajul că firmelor profitabile nu li se va permite să renunţe la îndatoririle financiare faţă de angajaţii lor loiali", a declarat Allan Black, de la sindicatul GMB.

Compania anglo-olandeză, care are 7.000 de angajaţi în 12 fabrici în Marea Britanie, vrea să îi mute începând din iulie pe cei 5.000 de angajaţi a căror pensie se calculează în funcţie de ultimul salariu într-o schemă ce ţine cont de salariul mediu din timpul carierei. Sindicatele susţin că o astfel de modificare ar reduce pensiile a mii de angajaţi cu 20-40%.

Compania a renunţat încă din 2008 la scema de pensii bazată pe ultimul salariu pentru angajaţii noi, iar 2.000 dintre angajaţii britanici ai Unilever sunt deja prinşi în aceasta.

Fondul de pensii al Unilever din Marea Britanie are un deficit de 680 mil. lire sterline (823 mld. euro).

"A fost o decizie dificilă, dar necesară ce reflectă realităţile creşterii speranţei de viaţă şi a volatilităţii de pe pieţe", a declarat o purtătoare de cuvânt a companiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO