Business Internaţional

Analiştii din cadrul companiei de biotehnologie Moderna: Vaccinul pentru coronavirus poate intra pe piaţă la începutul lui 2021, urmând să fie comandate 5 miliarde de doze în următorii ani

Analiştii din cadrul companiei de biotehnologie Moderna:...

Autor: Eduard Ivanovici

14.07.2020, 14:06 600

Acţiunile companiei de biotehnologie Moderna au trecut peste nivelul de 70 de dolari pentru prima dată de la sfârşitul lunii mai în urma comentariilor cu privire la vaccinul de combatere a coronavirusului, potrivit Yahoo Finance.

Analiştii din cadrul companiei cred că vaccinul va putea intra pe piaţă la începutul lui 2021 şi, având în vedere faptul că nivelul cererii va rămâne ridicat în primii doi ani, vânzările pot ajunge până la 5 miliarde de doze.

În cazul în care preţul unei acţiuni va atinge 90 de dolari, scenariu extrem de probabil dacă vaccinul se va dovedi eficient, capitalizarea companiei va atinge 35 de miliarde de dolari.

La sfârşitul lunii mai, compania a primit primele rezultate pozitive în ceea ce priveşte vaccinul anti-COVID-19, acţiunile crescând după anunţ cu aproximativ 20% în şedinţa de tranzacţionare pe Nasdaq. Cu toate acestea, Moderna, care lucrează cu Institutul Naţional de Sănătate din SUA, a declarat că faza a treia a testelor clinice va fi amânată cu câteva săptămâni.

Unele companii farmaceutice au prosperat în ciuda pandemiei de COVID-19. Luna trecută, cotidianul Financial Times a publicat un top 100 al companiilor care au obţinut cele mai bune rezultate în timpul crizei generate de coronavirus. Moderna s-a clasat pe locul 36, reuşind să înregistreze o valoare suplimentară de 18 miliarde de dolari.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO