Business Internaţional

Analistii cred ca economia chineza va avea un "accident"

17.09.2003, 00:00 16



Ingrijorat de deficitul comercial al Statelor Unite, John Snow, secretarul Trezoreriei, a facut recent o vizita la Beijing pentru a vedea daca este ceva de facut in privinta cursului valutar subevaluat al monedei chineze. Acesta face ca exporturile Chinei sa fie mult prea ieftine, efectele negative fiind simtite de celelalte economii ale lumii.



Vicente Fox, presedintele Mexicului, se plange de strategia agresiva a companiilor chineze de atragere a investitiilor in industria usoara, in detrimentul companiilor mexicane. In acelasi timp, Germania si Japonia spun ca pentru problemele lor cu deflatia o parte de vina o poarta si exporturile ieftine ale Chinei.



Cu toate aceste, se pare ca China nu o va duce atat de bine la nesfarsit. Analistii sunt de parere ca este apropape sigur ca in cel mult 10 ani China va avea un "accident" care ii va diminua cresterea economica si ii va destabiliza sistemul politic. Mai putin sigura este natura unui astfel de accident. Va fi oare vorba de o criza devenita clasica, asemanatoare cu cea din anii 1990, cand criza financiara a fost urmata de o relansare surprinzator de rapida? Sau de o miscare sociala de amploare, in stilul celei din 1960, care poate opri cresterea economica pentru mai multi ani? Unii spun ca va fi vorba de un hibrid: o criza care va incepe ca un accident financiar care se va transforma intr-o valtoare politica presarata cu socuri sociale.



Pana acum, nici o tara nu a fost capabila sa treaca prin atatea schimbari in plan economic, social si politic, fara ca evenimente neplacute sa ii strice planurile. Fara indoiala ca nici China nu va fi ferita de o astfel de evolutie.



Sa luam, ca exemplu, urbanizarea. In fiecare din anii urmatori, in jur de 12 milioane de agricultori chinezi se vor muta la oras. Previziunile cele mai conservatoare plaseaza costurile anuale asociate acestei mutatii sociale in jurul a 4 procente din PIB. Problematice in acest sens sunt si infrastructura si serviciile sociale, cererea fiind imposibil de satisfacut. De exemplu, reteaua de sosele din China se extinde cu 6% in fiecare an, dar in acelati timp numarul de masini creste cu 10%. Investitiile in sistemele de alimentare cu apa realizate in ultimii 5 ani au avut aceeasi amploare cu cele din 40 de ani anteriori. Cu toate acestea, crizele privind alimentarea cu apa vor deveni o realitate cruda.



Reformele economice reprezinta un alt ingredient al transformarii radicale prin care trece China. Modelul chinez, de dereglementare graduala la care se adauga schimbarea mult prea lenta a sistemului politic, a devenit o justificare a reformei in stationare. La nivel inalt, deciziile sunt caracterizate prin multa precautie si un grad mare de nesiguranta, care provine din consecintele neprevazute de ordin politic ale transformarilor economice.



Dereglementarea graduala a sectorului financiar a dus la contractarea unor datorii imense, care, conform analistilor, nu pot fi reduse decat prin supravegherea mai atenta a companiilor de stat si prin desfiintarea de locuri de munca din industria producatoare.



Pentru ca cresterea economica sa se mentina la un nivel ridicat, este nevoie de cateva miracole, dintre care cel mai important este stabilitatea in plan politic. Mai mult, masurile de liberalizare si control trebuie implementate in etape bine gandite. Din pacate insa, nu exista retete de incredere pentru o astfel de stategie, prin care sa se evite eventualele "accidente" .

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO