Business Internaţional

Aliko Dangote, cel mai bogat om din Africa: „Trebuie să fim cei mai buni, altfel nimeni nu se va uita la noi“

Aliko Dangote, cel mai bogat om din Africa: „Trebuie să fim cei mai buni, altfel nimeni nu se va uita la noi“

Aliko Dangote, deţine trei fabrici de ciment în Nigeria: Oportunităţile sunt aici, dezvoltarea se află aici. Unde se mai pot obţine astfel de creşteri? Poate în Asia, însă diferenţa faţă de ei este că noi începem de la un nivel scăzut. Rentabilitatea investiţiei elimină riscul.

Autor: Ioana Nita

16.05.2012, 00:05 2444

Puţini dintre cei care au urmărit evoluţia grupului Dangote, de la o companie mică la un conglomerat cu deschidere continentală care include o afacere cu ciment ce va fi listată la bursa de la Londra anul viitor, ar putea să pună la îndoială credinţa lui în acest motto, scrie Financial Times.

Dangote este un om modest în viaţa de zi cu zi, dar dur în afaceri. Încrederea lui în şan­sele Nigeriei, dar şi ale regiunii, s-a ma­te­rializat în câştiguri spectaculoase, averea sa fiind estimată la 12 miliarde dolari. Toate acestea au făcut din Dangote campionul investiţiilor lo­cale în Africa, un continent unde multina­ţionalele se feresc de dificultăţi şi riscuri.

"Oportunităţile sunt aici, dezvoltarea se află aici. Unde se mai pot obţine astfel de creşteri? Poate în Asia, însă diferenţa faţă de ei este că noi începem de la un nivel scăzut. Rentabilitatea investiţiei elimină riscul", a spus preşedintele, directorul general şi fondatorul grupului Dangote.

Dangote s-a născut într-o familie de musulmani din Kano, în nordul Nigeriei. Spre deosebire de străbunicul său, care a ajuns "cel mai bogat om din vestul Africii" exportând nuci şi arahide, Dangote a început importând mărfuri cum ar fi ciment, zahăr şi orez la sfârşitul anilor '70. Aceste afaceri au prosperat, însă nu şi cele din domeniul bancar şi textil, în care a angajat 6.200 de persoane.

"Când am început să avem probleme cu electricitatea, i-am dat ocazia Chinei să distrugă industria textilă din Nigeria", a spus Dangote. Până atunci, viziunea asupra celorlalte afaceri ale sale s-a schimbat. Retragerea facilitată de firma de audit Arthur Andersen l-a convins pe Dangote că viitorul afacerilor sale stă în integrarea verticală pornind de la produsul finit. Aşadar, el a construit o rafinărie de zahăr şi apoi un terminal de ciment în Lagos în anul 2000. După ce s-a gândit să vândă terminalul de ciment grupului francez Lafarge, crezând că este un adversar prea puternic, Dangote a decis să îşi construiască propria fabrică.

În prezent, deţine trei fabrici în Nigeria, inclusiv pe cea din Obajana a cărei capacitate va fi extinsă de la 5 milioane tone la 13 mi­lioane tone, ceea ce o va transforma în una dintre cele mai mari fabrici din lume. Au fost deja semnate contracte pentru a construi fabrici sau terminale de ciment în 13 ţări din Africa Subsahariană, iar Dangote inten­ţionează să facă achiziţii şi în Egipt. "Cineva a spus: De ce, cu toată această agitaţie? Însă şi fraţii noştri musulmani, fundamentaliştii, au nevoie de locuri de muncă. Ar fi nebuni să închidă o fabrică", a spus Dangote

Sunt persoane în Nigeria cărora le displace dominaţia omului de afaceri din diferite sectoare şi critică legăturile lui apropiate cu guverne succesive ale căror politici, cum ar fi restricţionarea importului, au coincis cu investiţiile lui în producţia locală. Însă el este neutru şi nu încearcă să influenţeze politica guvernamentală, deşi a investit sume mari de bani. Mesajul său către lume este: "Străinii nu îşi vor plasa capitalurile aici dacă localnicii nu investesc. Trebuie să conducem, altfel nimeni nu va veni aici. Economia Americii nu a fost dezvoltată de chinezi".

Dangote se bucură de avantajele bunăstării, inclusiv de un avion personal şi de maşini de lux. Însă îşi dedică o mare parte din timpul său muncii, începând ziua la 4:30 şi terminând la miezul nopţii. Aleargă 6 mile aproape în fiecare zi, iar la sfârşitul săptămânii îi place să-şi viziteze fabricile. "Nu prea obosesc. Ştii de ce? Consider că munca mea este o pasiune. Nu simt stresul." Cu toate acestea, comportamentul lui relaxat ascunde efortul depus. Dangote spune că dacă lucrurile ar decurge conform planurilor sale şi companiile lui ar fi listate la bursele din străinătate, ar putea deveni al cincilea cel mai bogat om din lume. Chiar şi cel mai bogat? "De ce nu? Bineînţeles că este posibil. O să vorbim despre acest lucru peste 5 ani."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO