Business Internaţional

Airbnb renaşte de propria cenuşă şi încearcă listarea la bursă ţintind către o evaluare de peste 30 mld. dolari

Airbnb renaşte de propria cenuşă şi încearcă...

Autor: Tibi Oprea

02.12.2020, 08:33 1650

Gigantul Airbnb Inc ţinteşte o evaluare de aproape 35 mld. dolari în ceea ce va fi ultimul mare eveniment de listare al acestui an, relatează Reuters.

Compania de închirieri pe termen scurt a recuperat mare parte din scăderile rezultatelor financiare după ce acestea au fost puternic impactate de pandemia de COVID-19.

Fondatorii Brian Chesky, Joe Cebbia şi Nathan Blecharczyk vor vinde împreună participaţii în valoare de aproximativ 100 mil. dolari la debutul companiei pe Wall Street, adică la 13 ani după ce au creat într-un loft un website care urma să revoluţioneze industria hotelieră şi a caselor de vacanţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO