Business Internaţional

Activele fondurilor multuale, in scadere cu 17,8%

04.04.2003, 00:00 11

Activele fondurilor mutuale s-au diminuat cu 17,8% pe plan global in 2002, la valoarea de 10.700 miliarde de euro (11.550 miliarde de dolari), in conditiile declinului pietelor financiare pentru cel de-al treilea an consecutiv, informeaza Reuters.
Caderea burselor a anulat 2.300 miliarde de euro din valoarea activelor fondurilor mutuale in 2002. Insa, desi investitiile si-au incetinit ritmul sau au scazut in unele tari, investitorii din afara SUA nu si-au pierdut complet increderea in pietele de actiuni, potrivit unui studiu elaborat de DWS Investments, divizie a Deutsche Bank.
"O renastere silentioasa a fondurilor mutuale care investesc in actiuni este inevitabila, chiar si numai datorita nivelurilor extrem de reduse ale preturilor", a indicat DWS.
Investitorii americani in fondurile mutuale au retras 27 miliarde de dolari din investitiile in actiuni in 2002 si au alocat 140 miliarde de dolari pentru cumpararea de obligatiuni. Alaturi de scaderea pietei de valori mobiliare, aceasta reorientare a redus ponderea investitiilor in actiuni la o medie mai mica de 42% in portofoliile de investitii, in scadere de la 49% la finalul anului 2001.
Activele totale administrate de fondurile mutuale americane se cifrau la 6.400 miliarde de dolari la sfarsitul lui 2002, fata de 7.000 miliarde de dolari in anul precedent.
In Europa, instrumentele financiare in care s-a investit cu preponderenta au variat de la tara la tara.
Investitorii italieni au retras 10 miliarde de euro din investitiile in actiuni, dar si 18 miliarde de euro din investitiile in obligatiuni si 8,3 miliarde de euro din investitiile in instrumente financiar-bancare combinate.
Francezii, germanii si britanicii au cumparat mai multe actiuni, investitorii din Franta si Germania orientandu-se si catre obligatiuni.
In total, activele fondurilor mutuale din Europa au scazut cu 8,4%, la 3.700 miliarde de euro la finalul anului 2002, cele mai importante scaderi producandu-se in tari precum Marea Britanie, unde investitorii favorizeaza actiunile.
In Japonia, activele administrate de fonduri mutuale au inregistrat un declin de 20,5%, la 36.000 miliarde de yeni (302,8 miliarde de dolari), de la 45.300 miliarde de yeni la sfarsitul lui 2001.
Desi indicele bursei de valori mobiliare Nikkei 225 a scazut cu 18,6%, investitorii au vandut obligatiuni si au cumparat actiuni.
"Investitorii niponi dispun, in prezent, de putine alternative la actiuni, din cauza politicii de rate reduse ale dobanzilor, iar aceasta situatie justifica cresterea investitiilor in actiuni", a aratat DWS.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO