Business Internaţional

A început măcelul la Uber: Compania concediază câteva sute de angajaţi într-o schemă de restructurare menită să sporească capacitatea companiei de face faţă pe o piaţă tot mai vastă

A început măcelul la Uber: Compania concediază câteva...

Autor: Iulian Tenchiu

14.09.2019, 13:19 1006

Gigantul american de ride-sharing, Uber, a concediat marţi 435 de angajaţi din departamentele de produse şi inginerie, în cadrul celei de a doua runde de restructurare lansată de companie. Această strategie are ca scop creşterea capacităţii Uber de a opera pe piaţa de ride-sharing pe care se afirmă tot mai multe companii precum Yango, Lyft sau Bolt.

„Sperăm că odată cu aceste schimbări să ne îmbunătăţim capacitatea de operare. Prioritatea noastră numărul unu este agilitatea şi performanţa companiei. Din cauza deciziei noastre multe persoane au fost afectate, dar credem că în acest fel organizarea noastră tehnică se va îmbunătăţii semnificativ şi sperăm că prin aceasta să păstrăm în companie doar pe cei mai buni dintre noi”, a declarat un oficial al Uber.

Disponibilizările de marţi au lovit direct în departamentele americane ale Uber. Prin această schemă de disponibilizare Uber caută să îşi reducă costurile şi să devină ţinta investitorilor. Potrivit reprezentanţilor companiei, după ziua de marţi, disponibilizările au încetat, scrie Business Insider.

Cele mai multe dinsponibilizări au avut loc în SUA, în timp ce în Asia şi Europa a concediat aproximativ 15% din personalul companiei. Conform Departamentului pentru dezvoltarea locurilor de muncă din California, Uber nu a emis nicio notificare WARN ( modul în care marile companii îşi informează angajaţii despre dinsponibilizări - n.r.), ceea ce înseamnă că numărul celor concediaţi în afara statului, ar putea fi cu mult mai mare.

Pe lângă disponibilizări Uber a realizat şi o investiţie importantă prin care se încearcă extinderea prezenţei companiei la nivel global. Uber a anunţat în această săpămână că a realizat o investiţie de aproximativ 200 mil. dolari pentru deschiderea unui nou sediu în Chicago şi în Dallas, ultimul gestionând vânzări de imobile şi reprezentând un nou loc de muncă pentru cei ce vor să se angajeze în departamentul de resurse umane al companiei.

În cadrul schemei de dinsponibilizare de marţi au fost concediaţi 170 de anagaţi din departamentul care se ocupă cu crearea produselor Uber şi 265 de ingineri.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO