Business Internaţional

De la 70.000 de obuze produse înaintea războiului din Ucraina la 700.000 pe an în 2025. Cu tensiunile geopolitice încă la cote ridicate, gigantul german din domeniul apărării Rheinmetall îşi multiplică în forţă fabricile din Europa

De la 70.000 de obuze produse înaintea războiului din...

Autor: Catalina Apostoiu

18.04.2024, 21:54 25762

Lituania şi gigantul german Rhein­metall au anunţat în această săptămână construcţia unei unităţi de producţie de obuze de artilerie de 155 mm în statul baltic, relatează La Tribune.

Îngrijorată în legătură cu situaţia din Ucraina şi Rusia, Lituania, fostă re­publică sovietică, astăzi membră a UE şi NATO, se reînarmează şi a decis să construiască o unitate de producţie de obuze de artilerie de 155 mm, proiectul fiind încredinţat celui mai mare produ­cător de arme german, Rheinmetall.

Locaţia uzinei şi valoarea inves­tiţiei vor face obiectul unor negocieri ulterioare între guvernul lituanian şi firma germană. Agenţia de presă BNS a indicat totuşi că un teren situat în nordul ţării a fost prezentat.

„Va fi cea mai importantă inves­tiţie realizată vreodată în domeniul apărării din Lituania“, a declarat ministrul litu­anian al economiei Ausrine Armo­naite. În afara acestei uzine din Litua­nia, Rheinmetall a indicat în martie că intenţionează să construiască cel puţin patru uzine în Ucraina pentru a pro­duce obuze, vehicule militare, arme de apărare antiaeriană.

La mijlocul lunii februarie, pro­du­că­torul german a mai anunţat un acord cu o companie ucraineană pen­tru construirea de obuze de artilerie cu calibrul de 155 mm în Ucraina. Rheinmetall mai construieşte în pre­zent o uzină de muniţie în Germania, care va începe să producă în 2025.

În total, Rheinmetall are ambiţia de a produce până la 700.000 de obuze de artilerie pe an în 2025, faţă de 400.000-500.000 în acest an. Înain­tea in­vaziei ruse din Ucraina, acesta nu producea decât 70.000. Rheinme­tall a în­ceput de aseme­nea negocieri cu oficia­lii germani şi ucraineni pri­vitoare la construirea unei fabrici de tancuri în Ucraina.

În acelaşi timp, Rheinmetall continuă să-şi construiască fabrici în Ungaria. Recent, compania a început construcţia unei fabrici de 63 milioane de euro acolo, aceasta fiind cea de-a patra bază a companiei germane din Ungaria.

În România, Rheinmetall a anunţat achiziţia producătorului de componente de vehicule militare Automecanica Mediaş.

Războiul din Ucraina a transformat gigantul german într-un jucător cheie în comerţul mondial cu arme, acesta devenind unul dintre cei mai importantţi furnizori de arme ai Europei.

Iar cu războaiele din Ucraina şi dintre Israel şi Hamas dând puţine semne că se apropie de sfârşit, Rheinmetall se aşteaptă ca vânzările şi marjele de profit să-i crească în continuare în acest an, potrivit The Wall Street Journal.

Vânzările sunt aşteptate să atingă pragul de 10 miliarde de euro, pentru prima dată în istoria companiei, semnalând încrederea managementului Rheinmetall că tensiunile geopolitice vor continua să se traducă în comenzi în lunile următoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO