După criza financiară din 2007-2009, neregulile şi riscurile care ameninţau economia globală au fost exacerbate de erori politice. Astfel, în loc să fie rezolvate problemele structurale pe care le-a scos la iveală colapsul financiar, guvernele s-au făcut că plouă, creând noi riscuri care au arătat inevitabilitatea unei noi crize, scrie în The Guardian Nouriel Roubini, profesor în economie în cadrul Universităţii din New York.
Astăzi, riscurile devin tot mai pronunţate. Chiar dacă Marea Criză de anul acesta se va întoarce la 180 de grade până la finele anului, următorul deceniu va fi martorul unor trenduri ameninţătoare.
Primul trend ia în calcul riscurile evidente: datoriile şi neexecutarea obligaţiilor. Răspunsul politic la criza generată de coronavirus implică o creştere masivă a deficitelor fiscale, într-o perioadă când nivelurile datoriilor publice sunt extrem de ridicate în multe ţări.
Mai rău, pierderea veniturilor în interiorul gospodăriilor şi firmelor înseamnă că datoriile sectorului privat vor deveni nesustenabile, fapt ce poate duce la faliment în mare parte din cazuri. Luând în calcul nivelurile tot mai mari ale datoriilor publice, redresarea economică ar putea fi mult mai grea decât cea din urmă cu 10 ani.
Al doilea factor este reprezentat de problema demografică din multe economii avansate. Criza COVID-19 arată că sistemele de sănătate trebuie să primească mult mai mulţi bani, iar accesul universal la asistenţă medicală trebuie să reprezinte o necesitate, nu un lux. Însă cum cele mai dezvoltate ţări au populaţii îmbătrânite, finanţarea unor astfel de proiecte va mări tot mai mult deficitul sistemelor de sănătate şi de securitate socială de astăzi.
A treia problemă este deflaţia (opusul inflaţiei). Pe lângă recesiune, criza implică şi o stagnare a comerţului cu bunuri (cantităţi neutilizate) şi în interiorul pieţei muncii (şomaj în masă), dar şi prăbuşirea preţului petrolului şi metalelor industriale. În consecinţă, deflaţia este un scenariu probabil, care creşte riscul insolvenţei.
Al patrulea factor va fi deprecierea monedelor. De vreme ce băncile centrale încearcă să combată deflaţia şi ratele mari ale dobânzilor, politicile monetare vor deveni din ce în ce mai neconvenţionale şi ambiţioase. Astfel, pe termen scurt, guvernele vor trebui să evite cu orice preţ depresiunea şi deflaţia.
A cincea problemă este perturbarea digitală a economiei. În timp ce milioane de oameni lucrează şi încasează mai puţin sau pur şi simplu au rămas fără loc de muncă, diferenţele de venit vor creşte tot mai mult în economia secolului XXI. Într-o încercare de evitare a şocurilor resimţite de lanţurile de aprovizionare, companiile din economiile avansate îşi vor muta producţia din regiuni low-cost către pieţele domestice. Drept efect, trendul va accelera ritmul automatizării, fapt ce va pune presiune pe salarii şi va stârni flăcările populismului, naţionalismului şi xenofobiei, scrie Roubini.
Ceea ce duce la punctul al şaselea: deglobalizarea. Pandemia accelerează fragmentarea: SUA şi China se vor decupla rapid, iar majoritatea ţărilor vor răspunde adoptând politici protecţioniste pentru a-şi apăra firmele şi angajaţii. Lumea post-pandemie va fi marcată de restricţii privind circulaţia bunurilor, serviciilor, capitalului, forţei de muncă, tehnologiei, datelor şi informaţiei.
Reacţiile împotriva democraţiei vor consolida acest trend. Liderii populişti îşi trag deseori foloase din vulnerabilităţi economice, şomaj în masă şi inegalităţi sociale. Sub condiţii de insecuritatea economică, va exista un impuls puternic de a-i învinovăţi pe străini. Gulerele albastre şi, în general, clasa mijlocie vor fi vulnerabili la retorica populistă, în special atunci vând sunt tratate subiecte precum migraţia şi comerţul.
Ajungem astfel la punctul opt: ruptura geostrategică dintre Statele Unite şi China. Cât timp administraţia Trump va face orice efort de a învinui China pentru criza generată de coronavirus, regimul lui Xi Jinping va dubla acuzaţiile conform cărora SUA fac tot posibilul să prevină ascensiunea Chinei.
Mai rău, ruptura diplomatică va pregăti scena pentru un nou război rece între SUA şi rivalii răi – nu doar China, ci şi Rusia, Iran şi Coreea de Nord. Alegerile pentru preşedinţia Statelor Unite din toamnă pot fi întâmpinate de lupte clandestine la nivel cibernetic, ce pot duce la ciocniri militare clandestine.
Ultimul risc, ce nu poate fi trecut cu vederea, este distrugerea mediului înconjurător, care, aşa cum a arătat criza coronavirusului, poate provoca dezastre mai mari decât o criză financiară. Epidemiile (HIV în anii 1980, Sars în 2003, H1N1 în 2009, Mers în 2011, Ebola în 2014-16), sunt, precum schimbările climatice, dezastre provocate de oameni, născuţi în condiţii sanitare proaste, prin abuzul sistemelor naturale, şi perpetuate de interconectivitatea oferită de globalizare. Pandemiile şi multe alte dezastre aduse de schimbările climatice vor fi tot mai frecvente în anii următori.
Cele 10 riscuri, care puteau fi întrevăzute înainte să lovească COVID-19, ameninţă acum întreaga economie globală în următorii 10 ani. Până în 2030, tehnologia şi liderii politici pot fi capabili să reducă şi să rezolve multe dintre aceste probleme. Însă pentru a atinge un final fericit trebuie să trecem peste următoarea Mare Criză.
Citiţi AICI Ziarul Financiar ediţia de Luni
