Business Hi-Tech

Zuckerberg vorbeşte o jumătate de oră, valoarea Facebook creşte cu 6,8 mld. $

Zuckerberg vorbeşte o jumătate de oră, valoarea Facebook creşte cu 6,8 mld. $

Autor: Adrian Seceleanu

17.09.2012, 00:00 2946

O apariţie de o jumătate de oră a lui Mark Zuckerberg (foto) la o conferinţă de tehnologie din San Francisco - prima de la problematica listare pe bursă a reţelei sociale, a determinat o creştere a valorii Facebook pe bursă cu 6,785 mld. dolari, scrie Reuters.

Optimismul investitorilor a fost alimentat de afirmaţiile lui Zuckerberg potrivit cărora noul sistem de publicitate al Facebook a ieşit din perioada de teste, iar primele rezultate sunt bune, ceea ce s-ar putea traduce în venituri mai mari pentru firmă.

"Oamenii se simt acum mai confortabil", a spus Arvind Bhatia, analist al companiei Sterne, Agree & Leach. Zuckerberg a spus în cadrul conferinţei şi că Facebook ar putea intra pe piaţa de căutare pe internet şi şi-a exprimat încrederea în succesul unor proiecte care ar putea aduce noi venituri reţelei sociale, ceea ce a îmbunătăţit percepţia pentru acţiunile reţelei sociale, a spus Bhatia.

Cea mai mare reţea socială din lume, care are 955 de milioane de utilizatori, a avut un debut dezastruos pe bursă: de la listarea din mai preţul acţiunilor a scăzut de la 38 de dolari sub cota de 20 de dolari. După apariţia lui Zuckerberg cotaţia acţiunilor a crescut cu 13%. Preţul acţiunilor Facebook a ajuns astfel la 22 de dolari, evaluând astfel compania la 47 de miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO