Business Hi-Tech

ZF #Teamswork. Industria medicală din România este în urmă cu 10-15 ani ca digitalizare faţă de restul industriilor

ZF #Teamswork. Industria medicală din România este în...

Autor: Alex Ciutacu

25.06.2020, 00:07 448

Adopţia de tehnologie în industria medicală din România este cu aproximativ 10-15 ani în urma unor alte industrii, precum telecom, retail sau banking, a explicat Gabriel Herbei, director IT, Regina Maria, în cadrul videoconferinţei ZF #Teamswork, realizată în parteneriat cu Microsoft România.

„Din punct de vedere software, industria medicală din România este cu 10-15 ani în urmă faţă de restul industriilor şi aici mă refer la telecom, retail sau banking, ceea ce înseamnă că avem un drum lung de parcurs cu multe oportunităţi. Acestea se pot duce în direcţii precum telemedicina, unde putem marşa mai mult”, a declarat Gabriel Herbei, director IT în cadrul reţelei private de sănătate Regina Maria.

„Sistemul de sănătate din România este în mai multe faze. Depinde mult de furnizorul la care ne referim. Regina Maria a avut un proiect interesant care a fost construit foarte rapid. Avantajul lor a fost că o parte din tehnologie o aveau deja şi o foloseau şi asta a ajutat foarte mult. Nu toţi erau în aceeaşi situaţie. Sunt jucători de pe piaţă care sunt mai avansaţi şi sunt alţii mai în urmă”, a adăugat Lucian Ungureanu, cloud business group lead, Microsoft.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO