Business Hi-Tech

ZF Live. Ioan Constantin, cyber security expert în cadrul Orange: Orange a inclus în portofoliul de securitate cibernetică B2B soluţii dezvoltate de două start-up-uri locale

Autor: Alexandra Cepăreanu, Adrian Seceleanu

30.01.2019, 00:07 661

Cele două start-up-uri Pentest-Tools.com şi Dekeneas au intrat în programul de accelerare adus şi în România de grupul francez de telecom. O a treia soluţie, dezvoltată de start-up-ul Appsulate, va intra de asemenea în portofoliul comercial al operatorului.

 

Orange, liderul pieţei locale de te­le­fonie mobilă, a adăugat în platforma sa de soluţii de se­curitate cibernetică dedi­cată clienţilor de bu­siness două soluţii dezvoltate de start-up-uri locale care au intrat în acceleratorul lansat de com­pa­nia de comunicaţii în urmă cu doi ani în Ro­mânia şi se pregăteşte să adauge şi o a treia.

În secţiunea care le permite clienţilor companii ai Orange să testeze dacă sunt vulnerabili la atacuri informatice operatorul a adăugat „două tehnologii ce vin de la start-up-urile din programul Orange Fab. Una dintre companii este pentest-tools.com - un serviciu care automatizează procesul de audit al vulnerabilităţilor informatice. Ală­turi de această tehnologie folosim şi un al doilea motor, numit Dekeneas – cuvânt care înseamnă soldat în limba dacă, motor ce foloseşte componente de machine learning şi inteligenţă artificială pentru a detecta nişte ameninţări cibernetice de tip «zero day». Ameninţările de acest tip sunt unele absolut recente ce exploatează nişte vulne­rabilităţi cumva necunoscute publi­cului larg, care nu au fost încă publicate. Această soluţie are o rată de detecţie a atacurilor cibernetice de 99%, adică în 99 din 100 de ca­zuri această soluţie a detectat atacul cibernetic“, a declarat în cadrul emi­siunii de business ZF Live Ioan Constantin, cyber security expert în cadrul Orange.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO