Business Hi-Tech

ZF Go4IT. Top 10 smartphone-uri în 2014

5. Sony Xperia Z3

galerie foto

Autor: Dorian Prodan

24.12.2014, 00:04 789

Cum finalul de an se apropie cu repeziciune, a venit timpul să trecem în revistă telefoanele mobile lansate în 2014 şi să le alegem pe cele mai importante dintre acestea. Trebuie să subliniem faptul că alegerile noastre nu au fost influenţate doar de specificaţiile sau prestaţiile tehnice, ci au încercat să ţină cont de noutatea anumitor tehnologii, de modul de implementare a acestora, de factorul de noutate şi alte aspecte mai mult sau mai puţin subiective care fac diferenţa dintre un produs strălucitor şi unul banal. Din punct de vedere tehnologic, anul care tocmai se încheie a fost marcat de apariţia ecranelor cu rezoluţie Quad HD, de rata de adopţie crescută a ecranelor mari în faţa căreia a cedat până şi Apple, de dezmorţirea echipei de design Samsung, de încorporarea modem-urilor LTE în telefoanele entry-level şi de începutul migrării ecosistemului Android la arhitectura ARM pe 64 de biţi. Dintre acestea, doar ultimele două tendinţe sunt cu adevărat importante, însă impactul acestora se va putea observa treptat abia în cursul anilor care vor urma.

 

1. Samsung Galaxy Note 4

La fel ca Galaxy Alpha, vârful de gamă Galaxy Note 4 foloseşte un design nou, iar schimbările operate de Sam­sung au fost suficient de vizi­bile pentru a amuţi pen­tru o vreme criticile. Dincolo de carcasa cu ramă din aluminiu şi sticlă protectoare 2.5D, Galaxy Note 4 oferă un procesor Exynos 7 Octa cu performanţe excelente, un ecran AMOLED excepţional cu rezoluţie Quad HD şi diagonală de 5,7”, un software fluid şi o baterie care îi asigură o auto­no­mie bună. La aceste noutăţi se adaugă stylus-ul Wacom actualizat din punct de vedere hardware şi software, camera foto cu stabilizare optică şi un etaj audio su­perb, Galaxy Note 4 devenind astfel o maşi­nărie portabilă polivalentă care ne-a impresionat din aproape toate punctele de vedere.

 

2. Apple iPhone 6 Plus

Apple nu doar că a lansat în toamnă un terminal iPhone cu ecran mai mare, dar a intrat cu 6 Plus şi pe dinamica piaţă a telefoanelor gigantice.

 

3. HTC One M8

HTC a reuşit să ne impresioneze acum un an cu One M7, iar actualizarea M8 a adus în mare parte doar îmbunătăţiri.

 

4. LG G3

Deoarece G2 a fost unul dintre cele mai bune telefoane ale anului trecut, iar LG se afla în mod vădit pe un drum ascendent, aşteptările noastre de la noul G3 al celor de la LG au fost şi ele crescute.

 

5. Sony Xperia Z3

Divizia de telefonie mobilă a celor de la Sony nu trece printr-o perioadă prea grozavă, însă acest aspect nu i-a împiedicat pe inginerii firmei să-şi facă treaba.

 

6. Apple iPhone 6

După o lungă perioadă de timp în care a susţinut că ştie mai bine care este diagonala optimă a unui ecran, Apple a cedat presiunii pieţei şi a implementat un ecran cu o diagonală de 4,7”.

 

7. Samsung Galaxy S5

Atunci când am testat vârful de gamă Samsung din acest an, am afirmat că acesta este un telefon excelent îmbrăcat în haine vechi.

 

8. Sony Xperia Z3 Compact

Din momentul în care Apple a renunţat la ecranul de 4”, opţiunile celor care îşi doresc un telefon mic şi puternic s-au redus vertiginos.

 

9. Huawei Ascend Mate 7

Pentru utilizatorii care-şi doresc un telefon-gigant, dar nu sunt dispuşi să plătească atât de mult pentru un iPhone 6 Plus sau un Galaxy Note 4, produsul Huawei este o opţiune excelentă.

 

10. Nokia Lumia 930

Cel de-al doilea Windows Phone care foloseşte puternica plat­formă Snap­dragon 800, Lumia 930 a fost însă mai compact şi mai atractiv decât gigantul Lumia 1520 care l-a precedat.

Citiţi textul complet pe www.go4it.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO