Business Hi-Tech

Zapp accelereaza viteza Internetului

21.10.2004, 00:00 18

Compania Telemobil, furnizorul serviciului de telefonie mobila Zapp, va lansa martea viitoare, pe 26 octombrie, tehnologia EV-DO (EVolution Data Optimized), care va permite transferuri de date cu o viteza de pana la 2,4 Mbps, a declarat presedintele operatorului, Cuneyt Turktan.
EV-DO reprezinta o treapta superioara a tehnologiei CDMA2000, fiind un standard 3G optimizat pentru transferuri de date si functional pentru aplicatii fixe si portabile. Rata maxima de transfer al datelor pentru EV-DO este de 2,4 Mbps, iar cea medie se situeaza intre 300 si 500 kbps.
Lansat in decembrie 2001 de compania Telemobil, serviciul de telefonie mobila Zapp se bazeaza pe tehnologia CDMA in banda de frecventa de 450 MHz. Zapp este al doilea operator de telefonie mobila din Europa care lanseaza EV-DO, dupa compania ceha Eurotel.
Potrivit lui Turktan, la finele lunii noiembrie, Telemobil va incheia cea de-a treia faza a investitiilor in extinderea gradului de acoperire, fapt ce va asigura prezenta serviciului Zapp in teritoriu in proportie de 80%, in timp ce pentru populatia urbana acoperirea va depasi 90%.
"La finele lunii iunie 2005, cand vom incheia ultima etapa de extindere a retelei, Zapp va avea o acoperire similara celorlalti operatori de telefonie mobila prezenti pe piata", a mai spus Turktan.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO