Business Hi-Tech

Vodafone raportează venituri totale în creştere cu 2% pentru ultimul trimestru din 2019. Murielle Lorilloux, CEO: „Am continuat să investim în reţelele noastre şi am lansat oferte noi de servicii fixe şi TV”

Murielle Lorilloux, CEO Vodafone şi UPC România

Murielle Lorilloux, CEO Vodafone şi UPC România

Autor: Cristina Bellu

05.02.2020, 09:34 241

Vodafone, al doilea operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală şi una dintre cele mai mari companii din eco¬nomie, a obţinut în ultimele trei luni din 2019 - al treilea trimestru din anul fiscal – venituri totale în creştere cu 2% faţă de perioada similară din 2018, în timp ce baza totală de clienţi a atins 11 milioane de utilizatori.

Rezultatele pentru acest trimestru includ, de asemenea, cifrele raportate de UPC România, care a intrat sub umbrela Vodafone la finalul lunii iulie 2019, în urma finalizării procesului de achiziţie.

„Vom continua procesul de integrare, iar în curând vom finaliza fuziunea celor două companii şi vom deveni o singură entitate, pas ce ne va permite să consolidăm şi mai mult capabilităţile mobile şi fixe. Vom continua să colaborăm cu autorităţile pentru a asigura un echilibru adecvat în ceea ce priveşte securitatea, acoperirea şi investiţiile pentru susţinerea digitalizării societăţii româneşti, în timp ce analizăm cu atenţie condiţiile pieţei pentru a avea o concurenţă bună şi sănătoasă”, spune Murielle Lorilloux, CEO Vodafone şi UPC România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO