Business Hi-Tech

Vodafone anunţă venituri din servicii de 196 mil. euro pentru trimestrul încheiat la 30 septembrie, plus 0,9%. Baza de clienţi a atins 11,4 milioane de contracte

Vodafone, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa locală de comunicaţii fixe şi mobile, care în august 2019 a preluat operatorul de cablu UPC, a raportat pentru trimestrul încheiat la 30 septembrie, venituri din servicii de 196,6 mil. euro, în creştere uşoară, de 0,9% faţă de perioada similiară din 2020, arată rezultatele raportate marţi de Vodafone Group Plc.

La 30 septembrie, baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,4 milioane de contracte.

“Trecem acum printr-un proces de transformare, evoluând de la o companie de telecomunicaţii la un furnizor de servicii digitale şi de comunicaţii electronice de nouă generaţie. Perioada pe care o traversăm la nivel mondial a accelerat şi mai mult adoptarea de noi tehnologii, iar pentru domeniile educaţie şi sănătate a fost esenţial să primească suport”, spune Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România.

Potrivit acestuia, compania a investit pe tot parcursul anului în infrastructura mobilă şi fixă ​​pentru a susţine traficul mare de date înregistrat de la debutul pandemiei şi pentru a asigura conexiuni stabile pentru clienţi.

“Pentru perioada următoare, ne dorim să continuăm creşterea portofoliului nostru de soluţii IoT, e-health, smart agriculture sau e-education şi investiţiile în infrastructură”, adaugă Achilleas Kanaris.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.