Business Hi-Tech

Vitalik Buterin, omul din spatele Ethereum, pune la îndoială planurile miliardarilor tech pentru spaţiul crypto: Zuckerberg încearcă să anticipeze următoarea etapă a internetului înainte ca lumea să meargă în altă direcţie şi să lase Facebook în urmă

Jack Dorsey şi Mark Zuckerberg au anunţat planuri mari pentru spaţiul crypto, însă unul dintre cei mai importanţi oameni din această piaţă consideră că acestea nu vor avea multă tracţiune, potrivit Bloomberg.

Vitalik Buterin este considerat omul de bază din echipa care s-a aflat în spatele proiectului Ethereum, cel mai utilizat blockchain din lume. El consideră că planul prin care Jack Dorsey, CEO al Square, vrea să înfiinţeze un business în zona finanţelor descentralizate bazându-se pe Bitcoin nu este unul cu mari şanse de succes.

Cea mai populară criptomonedă din lume nu are funcţionalităţile de care are nevoie proiectul lui Dorsey, a explicat Buterin într-un interviu cu publicaţia americană.

„Pe Ethereum există o funcţie care îţi permite efectiv să plasezi ETH sau active din blockchainul Ethereum în aceste contracte inteligente (în original: smart contracts), în aceste cutii închise, unde există reguli clare ce guvernează modul în care aceste active vor fi transferate. (...) Jack va fi nevoit să îşi creeze propriul sistem care să funcţioneze după aceste reguli”, a explicat Buterin.

Totodată, Buterin este sceptic şi faţă de ideea lui Mark Zuckerberg de a transforma Facebook într-o aşa-numită „companie metavers”. Aici, termenul metavers se referă la o lumă virtuală unde oamenii interacţionează prin avatare şi utilizează active digitale, funcţionând prin intermediul realităţii augmentate.

Este clar că Zuckerberg încearcă să anticipeze următoarea etapă din evoluţia internetului „înainte ca restul lumii să meargă într-o direcţie diferită şi să lase Facebook în urmă”, a spus Buterin.

El a mai adus în discuţie şi faptul că Zuckerberg a fost implicat şi în proiectul de criptomonedă al Facebook cunoscut iniţial drept Libra şi redenumit ulterior ca Diem. Acest proiect a fost extrem de criticat, atât în spaţiul crypto, cât şi de reglementatori.

Există „foarte multă neîncredere” legată de Facebook, a observat Buterin, care spune că acesta este unul dintre factorii care ar putea transforma într-un eşec planul lui Zuckerberg de a-şi construi propria platformă. Totodată, el a recomandat ca fondatorul Facebook să utilizeze o platformă blockchain deja existentă pentru acest proiect.

Tehnologia blockchain şi spaţiul crypto în general au cunoscut o creştere rapidă în ultimul deceniu, iar multe dintre conceptele care au apărut se recomandă drept challengeri pentru giganţii din finanţe, tehnologie, şi nu numai.

Marile corporaţii ale lumii caută moduri de a utiliza tehnologia blockchain pentru a nu rămâne în urmă, iar printre acestea se numără Faceboo, Twitter, JPMorgan Chase şi Goldman Sachs.

Cu toate acestea, giganţilor le este greu de multe ori să ţină pasul cu micii jucători care se nasc în această piaţă, întrucât ei nu au agilitatea unui startup.

Vitalik Buterin consideră că tehnologia blockchain reprezintă o ameninţare majoră pentru platforme precum Facebook şi Twitter şi are încredere în faptul că unele dintre marile companii vor pierde lupta cu startup-urile.

Tânărul Buterin are în continuare planuri ambiţioase pentru reţeaua Ethereum. Întrebat de Bloomberg unde se vede în zece ani, el a spus că speră să „gestioneze metaversul”.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.