Business Hi-Tech

Videoconferinţa ZF Ce planuri are Romania cu tehnologia 5G? ANCOM: Dacă ne dorim licitaţia 5G până la finalul anului, este obligatoriu ca legislaţia aferentă să fie gata până în septembrie

Autor: Alex Ciutacu

22.07.2020, 20:35 283

Telekom România: „Avem nevoie de o procedură simplificată pentru autorizarea lucrărilor de construire pentru reţelele de comunicaţii, astfel încât să putem face faţă cu succes provocărilor pe care le avem zi de zi.“

Pentru ca România să poată desfăşura licitaţia pentru frecvenţele destinate tehno­logiei 5G până la finalul anului 2020, piaţa are nevoie ca decidenţii să finalizeze şi să publice legislaţia aferentă, până în luna septembrie, cel târziu, a avertizat Eduard Lovin, vicepreşedintele Auto­rităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în cadrul videoconferinţei ZF - Ce planuri are România cu tehnologia 5G?, realizată în parteneriat cu casa de avocatură MPR Partners -  Maravela & Popescu şi Asociaţii.

„Dacă ne dorim ca ţară să avem licitaţia 5G desfăşurată până la sfârşitul acestui an, iar la finalul lunii decembrie operatorii să fie în posesia licenţelor, este obligatoriu ca până în septembrie, cel târziu, să existe publicată în MO hotărârea de guvern cu preţurile de plecare şi calendarul plăţilor, precum şi legislaţia aferentă condiţiilor de securitate cibernetică şi cea de evaluare de riscuri“, a spus Eduard Lovin, vicepreşedintele arbitrului din piaţa de telecom.

În contextul în care licitaţia pentru frecvenţele destinate tehnologiei 5G a fost deja amânată anul trecut pentru că România nu oferea premisele legislative necesare unei proceduri transparente şi eficiente, reprezentanţii Telekom România au insistat în cadrul videoconferinţei asupra nevoii de a avea un proces legislativ simplificat pentru unele aspecte, cum ar fi procesul birocratic necesar pentru lucrări de construcţii în telecomunicaţii. 

„Este bine cunoscut că atunci când vorbim de executarea lucrărilor de construire pentru reţele de comunicaţii electronice procesul birocratic nu lasă prea multe de spus, de aceea am gândit prin intermediul asociaţiei operatorilor mobili din România acest proiect care vine să instituie o procedură simplificată, atunci când vorbim de autorizarea lucrărilor de construcţie pentru reţelele noastre, astfel încât de la momentul în care vor intra în vigoare noile reglementări să avem un pachet legislativ care să ne permită să facem faţă cu succes provocărilor pe care le avem zi de zi la instalarea şi menţinerea reţelelor“, a punctat Florina Tănase, director juridic şi relaţii al Telekom România.

 

Cristina Creţu,

senior privacy & technology consultant, MPR Partners & Maravela, Popescu şi Asociaţii

► Accesul la construcţia reţelelor ar trebui să se bazeze pe criterii obiective, pe o analiză a cadrului economic, a nevoii de dezvoltare şi a nevoii de a ajunge în stadiu de inovaţie care să permită o relansare economică a ţării. Atât instrumentele europene 5G, cât şi memorandumul semnat cu SUA nu sunt obligatorii.

► Din declaraţiile operatorilor de telefonie mobilă potenţial afectaţi de aceste măsuri se vorbeşte de un potenţial Armaggedon, despre costuri de miliarde şi despre întârzieri în implementarea 5G cu până la 5 ani, acest termen fiind necesar pentru eliminarea anumitor echipamente din reţea şi înlocuirea cu echipamente noi

► Or, în această perioadă este evident că nu va putea avea loc inovare, nu vor putea fi lansate servicii atât de necesare, nu putem vorbi de IoT, de telemedicină, atâta timp cât nu avem infrastructura necesară petnru a deservi aceste servicii, atâta timp cât operatorii ar fi forţaţi să îşi îndrepte eforturile spre schimbări în reţea, schimbări care pot fi costistioare, şi nu pentru dezvoltarea acestor reţele de tip 5G, iar cei care vor plăti costul final vor fi consumatorii pentru că e posibil să nu poată avea acces la aceste servicii, e posibil să fie foarte scumpe şi să fie limitat la un număr mic de utilizatori. Este posibil să ajungem în situaţia în care operatori telecom să fie nevoiţi să iasă de pe piaţă sau să îşi restrângă activitatea şi să nu poată concura în mod corespunzător pe această zonă de 5G

 

Florina Tănase,

director juridic şi relaţii, Telekom România

► Vorbim despre implementarea tehnologiei 5G, aş spune că este important să mergem în această direcţie, însă este la fel de important să fim pe deplin pregătiţi. Suntem în postura mulţumită de a avea o bună relaţie cu autorităţile, atât cu ministerul de resort, cât şi cu ANCOM, cu care purtăm discuţii asupra pachetului legislativ care să permită simplificarea procedurii de autorizare pentru lucrările de comunicaţii electronice. Nu este un pachet legislativ pentru 5G, nu este un pachet de reglementare dedicat implementării 5G, însă este absolut necesar pentru implementarea acestei tehnologii.

► Tehnologia 5G transformă lumea şi aici vorbim despre transformarea tuturor industriilor, nu este o chestiune specifică industriei de telecom. Tot ce înseamnă sector economic este fundamental transformat, mai ales în contextul epidemiei. Lucrăm altfel, producem atlfel, livrăm servicii altfel, totul se schimbă, este o dinamică permanentă. Ca operatori de telecom ţinem România conectată, este esenţial pe termen lung atunci când vorbim de impementarea tehnologiei 5G sau până acolo să avem asigurate cele necesare pentru a putea funcţiona în mod eficient, iar când spun acest lucru mă refer nu doar la instalare, construit de reţea, ci şi la intervenţiile pe care trebuie să le realizăm pentru a furniza serviciile către consumatori.

 

Sabin Sărmaş,

preşedinte, Autoritatea pentru Digitalizarea României

► Dezbaterea din spaţiul public este amplificată pentru că 5G este o tehnologie care va ajuta mai mult, va pătrunde cu totul în casele noastre, în viaţa de zi cu zi. Astăzi, 4G este în casele noastre în fiecare zi, pentru că avem mereu telefonul la noi, dar 5G va scala foarte mult, va merge spre zona de IoT, va crea noi tipuri de servicii şi va fi un element cu care noi vom convieţui, aşa cum convieţuim de foarte mulţi ani cu energia electrică

► Deja convieţuim cu tehnologie transmisă de date, dar 5G va fi mult mai intruzivă şi este normal să apară multe alte tipuri de riscuri asociate unei tehnologii atât de prezente pe viitor în viaţa noastră şi ele să fie dezbătute, să fim atenţi la criterii şi la securitatea cetăţenilor pentru că despre asta vorbim. Trebuie să ne asigurăm că cetăţeanul, care este beneficiarul oricărui tip de serviciu de acest fel, o foloseşte în plină siguranţă

► Cred că cel mai mare avantaj pe care îl va aduce 5G va fi incluziunea digitală pentru cetăţenii României. Va veni din două zone: datorită unei acoperiri mai bune la nivel naţional a serviciilor de date, dar şi datorită faptului că va creşte calitatea serviciilor de care dispune cetăţeanul astăzi. Ne putem imagina în epoca 5G servicii care astăzi nu există în mediul rural ca telemedicina sau sate inteligente, pe lângă oraşe inteligente. Acestea pot fi exemple despre care în epoca 5G se poate vorbi.

 

Dragoş Preda,

secretar de stat pentru comunicaţii electronice în cadrul Ministerului Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC)

► România beneficiază în prezent de unele dintre cele mai bune reţele fixe de bandă largă din lume şi cele mai bune din Europa. Un element esenţial pentru organizare licitaţiei mult aşteptate pe lângă stabilirea şi adoptarea preţurilor de pornire printr-o HG, reprezintă transpunerea în legislaţia naţională a setului de instrumente, privind cerinţele de securitate a reţelelor, set de instrumente adoptat la începutul acestui an de către CE. România s-a conformat de curând în acest sens.

► Tot vorbim din ce în ce mai mult despre noul petrol la nivel mondial, acest data usage, tocmai pentru că datele fac agenda zilnică a noastră, a tuturor. La ce mă refer? Urmărim să găsim modalitatea justă de a răspunde şi Iniţiativei celor 3 Mări, la care România a comisionat un fond de 100 milioane pentru infrastructură, dar vorbim şi de infrastructura de date, denumită aici Digital Highway (Autostrada Digitală - n. red.)”

 

Eduard Lovin,

vicepreşedinte ANCOM

► Din perspectiva ANCOM, am spus public care considerăm noi că sunt aspectele care trebuie clarificate pentru ca operatorii să poată participa la licitaţia 5G în condiţii depline de transparenţă. De aceea am decis atunci amânarea licitaţiei 5G. Şi-anume: asigurarea acelui grad de securitate cibernetică pe măsura riscurilor, actuale dar şi prospective, asociate acestor noi tehnologii, prin adoptarea măsurilor din setul de instrumente european pentru 5G. Apoi, necesitatea clarificării şi implementării memorandumului semnat între guvernul SUA şi guvernul României

► Încă de anul trecut, reţeaua 5G a Swisscom în Elveţia oferă un maxim de 1GB/s pentru 90% din populaţie. Iar în SUA s-au atins noi recorduri de viteze pe 5G, extreme, de peste 4,3 GB/s. Avem şi cazul Coreea de Sud, unde penetrarea 5G a ajuns la peste 8%, iar clienţii 5G consumă deja în medie de 4-5 ori mai mult internet mobil decât clienţii din tehnologiile anterioare. În Germania, unul dintre operatorii mobili îşi propune deja să acopere jumătate din populaţie cu semnal 5G până la finalul acestei veri.

 

Razvan Pîrvu,

head of market area engagement, Service Line Operate, Business Area Managed Services, Ericsson România

► Ceea ce ne dorim este aşa cum s-a mai menţionat stabilitate şi predictabilitate. Ne dorim să existe o continuitate, o durată mai lungă de acordare a licenţelor, astfel încât investiţiile să fie favorizate şi operatorii să aibă interesul să investească în noua tehnologie şi să menţină şi tehnologiile existente. De asemnea, ne dorim să se clarifice situaţia proprietarilor anumitor oepratori din România, astfel încât să existe acel cadru competitiv şi să se poată debloca licitaţia pentru spectru şi de asemenea să se ofere o cantitate de spectru suficientă în aşa fel încât operatorii să poată agrega, fie prin combinarea spectrului din 4G cu cel din 5G şi aici Ericsson vine cu capabilităţi pentru utilizare şi de asemenea, poate, în viitor punerea la dispoziţie şi a spectrului din zona de unde milimetrice, care să poată fi pusă la dispoziţia operatorilor ca să extindă capacităţile în zona 5G.

 

Silvia Dinică,

membru în Comisia pentru Comunicatii şi Tehnologia Informaţiei a Senatului

► Dacă vă amintiţi, cât de repede am adoptat noi telefonia mobilă. Penetrarea telefoniei fixe era atât de mică şi telefonia mobilă a avut o rată de adopţie extraordinară. Adică există o disponibilitate către adopţia de noi tehnologii în domeniul societăţii pe care am văzut-o. Mai ales la generaţiile tinere sunt dispuse să adopte foarte repede partea aceasta de tehnologie nouă, mai ales în momentul în care îi vezi beneficiiile. Pentru că vorbim de infrastructura pe care se pot dezvolta toate aceste aplicaţii şi atâta timp cât se vor vedea efectele benefice pentru un cetăţean şi pentru societate, atunci şi aceste întrebări şi aceste frici îşi vor primi răspunsul şi vor fi mult diminuate

► Având în vedere şi perspectiva alegerilor şi faptul că scena politică este destul de turbulentă, cred că cel mai bine orice discuţie trebuie purtată în comisiile de specialitate şi acolo trebuie agreat transpartinic.

 

Sergiu Zaharia,

cyber security officer, Huawei Technologies România

►  Nu ar trebui să ne temem de 5G, ar trebui să mergem înainte, dar cu grijă pentru că trebuie implementat totul într-un context de securitate cibernetică. Trebuie să asigurăm securitatea proceselor pe care le vom avea pe această tehnologie.

► Utilizatorii de device-uri IoT într-o primă fază nu vor implementa la nivel personal măsuri de securitate, însă vor considera că acele device-uri sunt sigure. Aşa ne place nouă să credem, că acele device-uri sunt deja sigure. Şi atunci trebuie să îi ajutăm pe acei utilizatori la nivel de terminal, iar utilizatorii după nişte ani când vor fi educaţi în acest sens vor trata un device IoT cum tratează astăzi un card de credit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO