Business Hi-Tech

VIDEO. Microsoft Envision Forum 2021: Urmăriţi cele mai importante declaraţii susţinute de Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni, Microsoft România. “Companiile care au o cultură a datelor puternică, obţin performanţe de până la 4 ori mai mari”

Autor: Alexandra Cepăreanu, Adrian Seceleanu

04.04.2021, 15:20 56

„Companiile care au o cultură a datelor puternică, relevantă, obţin performanţe de până la 4 ori mai mari decât competitorii lor în ce priveşte cifra de afaceri şi satisfacţia clienţilor. Clar o cultură a datelor îţi poate susţine performanţa. Sunt trei piloni pe care se bazează o cultură a datelor în cadrul unei companii: în primul rând accesul la date, democratizarea accesului la date - e important care au nevoie de date să aibă acces la ele; al doilea pas este ca aceste date să fie utilizate pentru a lua decizii - de multe ori luăm decizii în necunoştinţă de cauză, dar având date putem schimba acest lucru; al treilea pilon nu ţine neapărat de cultura datelor ci de cultura companiei - mentalitatea de creştere şi de a învăţa continuu”, a declarat Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni în cadrul Microsoft România, în cadrul ediţiei cu numărul 8 a evenimentului Microsoft Envision Forum.

Urmăriţi cele mai importante declaraţii în clipul video ataşat articolului.

ZF este partenerul media al Microsoft Envision Forum.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO