Business Hi-Tech

Veniturile Wizrom Software au crescut în primul semestru pe retail şi distribuţie

Veniturile Wizrom Software au crescut în primul semestru...

Autor: Ioana Nita

07.08.2013, 21:43 225

Wizrom Software, membră a grupului de firme Wizrom, controlat de omul de afaceri israelian Eli Davidai, a înregistrat în primul semestru al anului o creştere de 80% a veniturilor din implementări la clienţi pe segementele de retail şi distribuţie, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012

. „Am avut pe segmentul retail şi distribuţie o creştere de 80% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut datorită deciziei jucătorilor din domeniu de a-şi optimiza costurile operaţionale. Am înregistrat o cerere în creştere atât de la noi clienţi, cât şi de la clienţi existenţi - pentru noi module”, a declarat Adrian Bodomoiu (foto), director general al Wizrom Software.

El estimează că deşi în primul semestru majoritatea companiilor de pe piaţa locală au întâmpinat dificultăţi, în a doua jumătate a anului există potenţial de creştere. „Deja luna iunie din 2013 este mai bună în comparaţie cu luna iunie din 2012”, a adăugat Bodomoiu. Wizrom nu a precizat la cât se ridică veniturile generate de retail şi distribuţie, şi nici dacă veniturile totale au avansat în primul semestru.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 08.08.2013

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO