Business Hi-Tech

Veniturile Netflix din aplicaţia mobilă s-au triplat în T2 2017 la 153 mil. $

Veniturile Netflix din aplicaţia mobilă s-au triplat...

Autor: Ioana Nita

25.07.2017, 00:00 148

Aplicaţia mobilă a companiei americane Netflix, specializată în furnizarea de conţinut media online de tip on-demand, a generat în al doilea trimestru al acestui an venituri cu 233% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2016, acestea ajungând astfel la 150 milioane de dolari, potrivit unui raport realizat de firma de cercetare Sensor Tower, citat de portalul techcrunch.com. Astfel, Netflix are în prezent cea mai profitabilă aplicaţie mobilă pe ambele platforme mobile populare – Google Android şi Apple iOS. 

Următoarele aplicaţii mobile în clasamentul realizat la nivel internaţional în funcţie de veniturile generate se află Tinder, Line, Pandora şi Google Drive (venituri cumulate pentru platformele Android şi iOS). Săptămăna trecută, Netflix a anunţat că numărul de abonaţi a crescut cu 5,2 milioane în ultimul trimestru, peste estimarea iniţială de 3,2 milioane. Majoritatea abonaţilor, peste 4 milioane, provin de pe pieţele internaţionale. Per total, veniturile Netflix s-au situat la 2,79 miliarde dolari, cu 32% mai mari comparativ cu acelaşi interval de anul trecut. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO