Business Hi-Tech

Vânzările QuickMobile au depăşit 70 mil. lei în S1, plus 75%

Retailerul QuickMobile, specializat în comercializarea de telefoane mobile, tablete şi alte gadgeturi, a înregistrat în primele şase luni ale acestui an vânzări cu 75% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2015, veniturile totale ale companiei depăşind astfel 70 milioane de lei. 

Creşterea vânzărilor, atât în mediul online, cât şi în reţeaua de magazine, se datorează în principal cererii tot mai mari pentru smartphone-uri premium şi gadgeturi, în special pentru ceasuri inteligente. 

”În ultimii doi ani ne-am concentrat fie pe cifra de afaceri, fie pe creşterea profitului. Astfel, după ce în 2014 nivelul cifrei de afaceri a fost primordial pentru noi, anul trecut am pus accentul pe creşterea profitului, fiindcă suntem o companie românească privată şi ne dezvoltăm organic, din resurse financiare proprii”, a declarat Tudor Ţiboc, directorul general şi fondatorul QuickMobile. 

„În 2016, însă, ne-am îndreptat atenţia, în egală măsură, atât către creşterea afacerilor, fiindcă vrem să depăşim rezultatele din 2014 pe acest segment, cât şi către profit, ţinta vizând un nivel mai mare cu cel puţin 10% faţă de 2015.“

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.