Business Hi-Tech

UPC România a închis anul 2016 cu creşteri în linie pe cablu, net şi telefonie. Numărul total de abonamente a urcat cu 7% la 2,27 milioane

UPC România, al doilea jucător de pe piaţa locală de cablu TV, a obţinut şi în ultimul trimestru al anului trecut creşteri ale numărului de clienţi pe toate segmentele cheie de business, raportând astfel un avans de 6,9% al numărului de abonamente până la 2,273 milioane faţă de luna decembrie 2015, arată datele publicate de gigantul american Liberty Global, proprietarul operatorului.

Pe segmentul de cablu TV compania a atins 903.800 abonamente la finele anului 2016, o creştere de 2,3% faţă de anul anterior. Pe piaţa de servicii de televiziune prin satelit numărul de contracte a urcat cu 3,7% la 363.500. În aceste condiţii numărul total de clienţi pentru serviciile de televiziune ale UPC a urcat cu 2,7% la 1,267 milioane.

Pe segmentul de internet fix UPC a înregistrat un avans de 9,5% faţă de decembrie 2015, până la 535.400 abonamente, potrivit sursei citate. Numărul de abonamente la telefonie fixă a urcat la rândul său cu 16,5% până la 470.900.

Numărul total de clienţi al UPC România a urcat cu 4,2% la 1,296 milioane în timp ce acoperirea reţelei digitale a companiei de cablu a urcat cu 10%, la 2,838 milioane de gospodării.

În trimestrul patru UPC a mai perfectat o mică achiziţie în România: un operator cu 1.700 de abonamente la cablu şi 500 la servicii de internet, conform rapoartelor Liberty Global.

Creştere în raport cu trim. 3

Numărul de clienţi raportat de UPC la 31 decembrie 2016 este în creştere şi faţă de cel înregistrat la finele celui de-al treilea trimestru din 2016, în septembrie 2016, cele mai bune rezultate fiind înregistrate pe telefonie fixă şi TV prin satelit.

În ultimele trei luni ale anului numărul de abonamente al UPC a crescut cu 0,2% (2.000 de contracte) pe cablu TV, 4% (14.000) pe TV satelit şi 1,3% pe întreg segmentul TV. Pe segmentul de internet fix creşterea a fost de 2% (10.500), iar pe telefonie fixă de 4,7% (21.200). Cu totul, în ultimele trei luni ale anului compania a câştigat aproape 40.000 de clienţi noi şi aproape 50.000 de abonamente.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.