Business Hi-Tech

UPC România a avut venituri de 669 mil. lei în 2018, în creştere cu 7% faţă de anul precedent

Mihnea Rădulescu, CEO al UPC România: Am reuşit să realizăm o performanţă deosebită şi în 2018, în contextul unui mediu concurenţial atât de avansat, înregistrând o creştere a veniturilor de aproape 7%, una dintre cele mai mari din piaţa locală de telecom.

Mihnea Rădulescu, CEO al UPC România: Am reuşit să realizăm o performanţă deosebită şi în 2018, în contextul unui mediu concurenţial atât de avansat, înregistrând o creştere a veniturilor de aproape 7%, una dintre cele mai mari din piaţa locală de telecom.

Autor: Adrian Seceleanu

01.03.2019, 00:04 299

După opt ani de zile de creştere neîntreruptă, în ultimul trimestru din 2018 compania de cablu a pierdut pentru prima oară clienţi pe piaţa de internet fix în raport cu trimestrul anterior.

 

Veniturile companiei de cablu UPC România, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de comunicaţii fixe şi TV de pe piaţa locală, au înregistrat în 2018 o creştere de 6,6% până la 668,7 mil. lei, conform datelor anunţate de operator. UPC este parte a gigantului american Liberty Global, dar urmează să devină parte a gru­pului britanic Vodafone, după ce Co­misia Europeană va aproba tranzacţia, decizie aşteptată la jumătatea acestui an.

În 2018, UPC Ro­mâ­nia a înregistrat o creştere anuală a bazei de abo­na­mente (unităţi generatoare de venituri - RGU) de 2%, adăugând 35.300 noi abona­mente. Numărul de clienţi a scăzut uşor la 966.000, conform datelor Liberty Global.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO