Business Hi-Tech

Una dintre cele mai descărcate aplicaţii din România înregistrează date CONFIDENŢIALE despre utilizatori

Una dintre cele mai descărcate aplicaţii din România înregistrează date CONFIDENŢIALE despre utilizatori

Autor: Andreea Anghel

30.03.2013, 13:38 2911

Speedtest.net, una dintre cele mai descărcate aplicaţii din România prin care utilizatorii de internet mă­soară viteza de încărcare şi descărcare a datelor pe care le-o asigură furnizorul lor de internet, înregistrează informaţii confidenţiale despre utilizatori pe care le trimit apoi către terţi, fără a informa în prealabil utilizatorul - iar acest caz nu este singular, potrivit informaţiilor furnizate de compania românească de soluţii de securitate IT Bitdefender.

"Alte aplicaţii din topul celor mai descărcate în România care înregistrea­ză informaţii confidenţiale de care n-ar avea nevoie sunt Fingerprint Lock Scanner, ce încarcă numărul de telefon către baze de date terţe, sau Rubik's Cube 3D şi Speedtest.net, care, în plus, înregistrează şi locaţia utilizatorului", conform sursei citate. Bitdefender a pre­zentat aceste date după ce a realizat un studiu pe 130.000 de aplicaţii în urma căruia a reieşit că circa 13% din cele mai populare jocuri din Google Play conţin reclame agresive care colectează date personale ce sunt vândute sau distribuite ulterior companiilor de publicitate fără a informa utilizatorul.

Printre aceste aplicaţii se numără şi jocul Speed Parking 3D, pe locul 35 în Google Play în topul celor mai descăr­cate aplicaţii gratuite din România, cu peste 4 milioane de utilizatori. Aplicaţia solicită informaţii pentru func­ţio­nare, printre care şi numărul de telefon.

Potrivit descrierii din Google Play, "dacă un apel este activ, aplicaţia determină numărul de telefon şi ID-ul de gadget, precum şi numărul de la distanţă conectat printr-un apel". Astfel, nu este receptat doar numărul de telefon al utilizatorului, ci şi cel al persoanei care-l apelează pe cel care se joacă. Potrivit Bitdefender, programul înregistrează şi adresa de e-mail a utilizatorului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO