Business Hi-Tech

Un britanic refuza 7 milioane de dolari pentru o adresa web

05.06.2000, 00:00 11



Un om de afaceri britanic a refuzat sa vanda, pentru sapte milioane de dolari, o adresa web pe care o inregistrase cu doar 100 de dolari. Peter Littke a cumparat drepturile asupra numelui e-buy.com in urma cu trei ani. Anul trecut compania californiana Ebuy i-a oferit britanicului trei milioane de dolari pentru achizitionarea adresei sale web si a numelor de marca aferente. De data aceasta compania care administreaza portalul comercial e-buy.com.km.net si-a ridicat oferta la sapte milioane de dolari. Conform declaratiilor oficialilor de la Ebuy, suma de sapte milioane de dolari ar fi fost achitata jumatate in numerar iar restul in actiuni ale companiei cumparatoare. Peter Littke nu pare a fi fost foarte impresionat nici de aceata oferta. Director al companiei de software Naxt, Littke considera ca utilizarea adresei web ii va aduce mai multi bani decat cele sapte milioane de dolari oferite de Ebuy. La introducerea cuvantului e-buy in casuta "search" a unui motor de cautare, printre primele rezultate furnizate se afla adresa paginii lui Littke, in timp ce site-ul societatii californiene nu apare decat printre rezultatele complementare.

"Oferta este foarte tentanta dar noi lucram de trei ani si jumatate la un concept in care e-buy.com este parte integranta. Lansarea serviciilor noastre la adresa e-buy.com va avea loc in luna septembrie si acesta este unul dintre motivele pentru care raspunsul nostru a fost negativ", comenteaza Littke.

Pe site-ul e-buy.com nu se afla deocamdata decat cuvintele "Bine ati venit in magazinul international e-buy.com. Site-ul va fi accesibil foarte curand".

Ideea lui Littke este de a lansa un portal comercial pentru consumatorii individuali din intreaga lume. Naxt, compania condusa de Littke a proiectat deja tehnologia care va fi utilizata la rularea site-ului, lucrarile pentru apropiata lansare fiind foarte avansate. "Proiectul nostru a ajuns prea departe pentru a putea renunta chiar si la o mica parte din el", a mai adaugat Littke facand referire la adresa web pentru care compania Ebuy este dispusa sa ofere cele sapte milioane de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO